Operatorii de turism vor fi obligați să dețină un fond de garanție
-
30 Iunie 2016 17:51
Agenția Turismului a lansat procesul de elaborare a mecanismului de implementare a articolului cu referire la garanție din Codul civil.
Modificarea de bază prevede că organizatorul sau detailistul trebuie să aducă garanții pentru a asigura, în caz de insolvabilitate, rambursarea sumelor achitate de turist și repatrierea acestuia. Agenția Turismului a lansat procesul de elaborare a mecanismului de implementare a articolului menționat, transmite IPN.
Reprezentanții Agenției Turismului, Ministerului Justiției, Ministerului Economiei, ai băncilor și companiilor de asigurări au discutat despre modificările ce urmează a fi operate. Întru acordarea suportului logistic, la solicitarea Agenției Turismului, la ședință au participat și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Turism din România. Dezbaterile în cadrul ședinței au fost axate pe identificarea unui mecanism eficient, care să protejeze consumatorii, dar, în același timp, să nu conțină impact negativ major asupra mediului de afaceri. Au fost enunțate diferite instrumente, așa ca polița de asigurare emisă de companii de asigurare, crearea unui fond de garantare pentru operatori și agenții de turism, garanția bancară, posibilitatea utilizării activelor companiei drept garanție, contul fiduciar, alte mecanisme.
La finalul ședinței s-a decis de a examina posibilitatea identificării a 2-3 instrumente de implementare a prevederilor Codului civil. S-a convenit că Agenția Turismului a Republicii Moldova, cu suportul Autorității Naționale pentru Turism din România, va examina suplimentar legislația țărilor UE și va identifica soluția pentru Moldova.