Operațiune de amploare Europol: Milioane de produse dopante și medicamente contrafăcute, confiscate în zeci de țări
-
09 Iulie 2019 11:45
Europol a anunțat luni că 3,8 milioane de produse dopante și medicamente contrafăcute au fost confiscate și 234 de persoane au fost arestate, în cadrul unei operațiuni care s-a desfășurat în 33 de țări, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituției, potrivit Mediafax.
La operațiunea Viribus, coordonată de Europol și poliția italiană în colaborare cu Interpol, Centrul Comun de Cercetare UE (JRC), Oficiul European Antifraudă (OLAF) și Agenția Mondială Anti-Doping (WADA), au participat 33 de țări, 23 dintre acestea fiind state europene, notează sursa citată.
Autoritățile s-au concentrat și pe monitorizarea evenimentelor sportive, în cadrul cărora au efectuat 1.357 de verificări pentru a depista sportivii care utilizează astfel de produse pentru a-și îmbunătăți performanța.
Europol a anunțat că a ordonat arestarea a 234 de suspecți, a deschis 839 de dosare penale și a identificat aproape 1.000 de indivizi responsabili de producerea, comercializarea sau utilizarea substanțelor ilegale.
Printre țările din UE care au participat la această operațiune se numără și România, Marea Britanie, Franța și Germania. De asemenea, au fost implicate alte zece țări care nu aparțin Blocului comunitar, printre care Statele Unite, Republica Moldova și Columbia.
Operațiunea Viribus a fost cea mai mare operațiune de acest fel din istorie.