Opera Națională din București susține un concert la Chișinău, cu sprijinul ICR „Mihai Eminescu” și al Ambasadei Române. Radio Chișinău este partener media
-
17 Ianuarie 15:04
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează tradiționalul concert dedicat Zilei Culturii Naționale, care va avea loc astăzi, 17 ianuarie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Evenimentul, desfășurat sub genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, va fi susținut de Orchestra Operei Naționale din București, sub bagheta lui maestrului Daniel Jinga și invitatul special al serii, baritonul Ștefan Ignat.
Programul va include câteva dintre cele mai cunoscute și îndrăgite creații semnate de George Enescu, printre care: Preludiu la unison, Balada pentru vioară și orchestră, Rapsodia Română nr. 1, Rapsodia Română nr. 2 ș.a.
Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 18:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, iar intrarea publicului este pe bază de invitații.
Anul acesta, Concertul de Ziua Culturii Naționale reprezintă un omagiu adus lui George Enescu, comemorând cei 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român.
Parteneri media: Radio Chișinău și TVR Moldova.