ONU | Rusia și-a exercitat dreptul de veto asupra rezoluției privind atacul chimic din Siria

  • 13 Aprilie 2017 08:23
ONU | Rusia și-a exercitat dreptul de veto asupra rezoluției privind atacul chimic din Siria

Rusia și-a exercitat miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, dreptul de veto asupra rezoluției prezentată de Statele Unite, Franța și Regatul Unit pentru a condamna atacul chimic de săptămâna trecută de la Khan Shaykhun și a cere regimului de la Damasc să colaboreze la investigarea incidentului, transmit agențiile internaționale de presă.

Textul a primit 10 voturi pentru, 3 abțineri și 2 voturi contra, Bolivia și Rusia, cea din urmă exercitând dreptul său de veto ca membru permanent, relevă EFE.

Potrivit AFP, asupra rezoluției, care viza un răspuns la presupusul atac cu agenți neurotoxici de la Khan Shaykhun, din 4 aprilie, soldat cu 87 de morți din care 31 de copii, s-au abținut China, Kazahstan și Etiopia.

Agenția citată amintește că, în șase ani de război, Rusia și-a protejat aliatul sirian de presiunile occidentale uzând de opt ori de veto-ul său în Consiliul de Securitate al ONU, acțiune utilizată în șase rânduri și de China.

Moscova și Beijingul au drept de veto, ca și alți trei membri permanenți: SUA, Franța și Regatul Unit. Consiliul de Securitate numără alți zece membri non-permanenți, reînnoiți parțial la doi ani.

Ministrul britanic al Afacerilor Externe s-a arătat "consternat" miercuri seara după ce Rusia a opus veto-ul său în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului de rezoluție privind presupusul atac chimic imputat regimului sirian.

"Rusia a ales tabăra greșită", a declarat Johnson, într-un comunicat publicat la Londra, transmite AFP.

Președintele Franței, François Hollande, a apreciat miercuri că Rusia și-a asumat "o grea responsabilitate" prin atitudinea sa la votul din Consiliul de Securitate al ONU și a acuzat Moscova că îl protejează "sistematic" pe "aliatul său Assad", potrivit unui comunicat al președinției franceze.

"Este pentru a opta oară când Rusia alege să se opună astfel majorității din Consiliu", a deplâns situația Hollande, asigurând că "Franța nu a precupețit niciun efort, inclusvi vizavi de Rusia, pentru a reuni un consens pe acest text".

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău