ONU afirmă că în Afganistan nevoile umanitare sunt „catastrofice”
-
27 August 2021 19:11
![ONU afirmă că în Afganistan nevoile umanitare sunt „catastrofice” ONU afirmă că în Afganistan nevoile umanitare sunt „catastrofice”](https://media.radiochisinau.md/image/202108/640x360/168416-140860.jpg)
ONU a făcut vineri apel la strângerea sumei de 800 de milioane de dolari pentru a acoperi nevoile umanitare actuale din Afganistan, cel puțin o treime din populație urmând a fi afectate de foamete, transmite Reuters, citat de AGERPRES.
„Nevoile umanitare sunt catastrofice, sunt pe scară largă și cresc'', a declarat Wafaa Saeed Abdelatef, reprezentantă a Biroului ONU pentru coordonarea acțiunilor umanitare (OCHA), într-o videoconferință de presă.
„Aceste nevoi umanitare vin din decenii de conflict, combinate cu seceta și COVID-19'', a adăugat Wafaa Saeed Abdelatef.
Haosul și incertitudinea din Afganistan au sporit după ce talibanii au preluat controlul la Kabul, în 15 august, după o ofensivă de câteva săptămâni în care practic nu au întâmpinat nicio opoziție din partea armatei afgane.
Națiunile Unite solicitaseră în urmă cu câteva luni colectarea a 1,3 miliarde de dolari pentru 16 milioane de oameni aflați în nevoie din Afganistan, dar nu s-a reușit decât strângerea a circa 500 de milioane de dolari.