OMS propune o derogare de brevet care ar permite țărilor să producă și să vândă copii ieftine ale vaccinurilor inventate în altă parte
-
05 Martie 2021 17:24
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, propune o derogare de brevet care ar permite țărilor să producă și să vândă copii ieftine ale vaccinurilor inventate în altă parte, pentru o vaccinare mai rapidă a populației la nivel global.
"Trăim un moment excepțional din istorie și trebuie să ne ridicăm la nivelul provocării. Există flexibilități în reglementările comerciale pentru situații de urgență și cu siguranță o pandemie globală se califică", a scris șeful OMS într-un editorial în The Guardian, potrivit Mediafax.
Organizația Mondială a Comerțului urmează să discute săptămîâna viitoare o propunere de renunțare la drepturile de proprietate intelectuală - în acest caz, brevetele de vaccin. Guvernele membre sunt împărțite pe această temă, în general țările cu venituri mici și medii sunt în sprijinul măsurii, iar țările bogate se opun.
În editorialul Guardian, Tedros susține că producătorii vor primi în continuare o rambursare.
„Renunțarea temporară la brevete nu va însemna neplata inovatorilor. Ca și în timpul crizei HIV sau într-un război, companiilor li se vor plăti redevențe pentru produsele pe care le fabrică”, spune el.
Companiile farmaceutice și guvernele din SUA, Marea Britanie și multe din Europa se opun însă cu tărie renunțării, cu sau fără compensație. Acestea susțin argumentul Federației Internaționale a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice, potrivit căruia reducerea rentabilității companiilor este un factor de descurajare a inovației.