OMS: Noua tulpină a coronavirusului este controlabilă

  • 22 Decembrie 2020 11:29
OMS: Noua tulpină a coronavirusului este controlabilă

Noua mutație a coronavirusului detectată în Marea Britanie se transmite mai ușor, dar poate fi ținută sub control la fel ca și celelalte tulpini, au subliniat oficiali din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), potrivit DPA, citată de Agerpres si Digi24.ro.

„Situația nu este scăpată de sub control, dar nici nu poate fi lăsată la voia întâmplării”, a declarat Mike Ryan, directorul departamentului pentru urgențe sanitare din cadrul OMS, în cadrul unei conferințe de presă, îndemnând statele să implementeze măsuri sanitare încercate și testate.

Potrivit OMS, persoanele care se infectează cu noua tulpină transmit virusul în medie altor 1,5 persoane, în comparație cu o rată de infectare de 1,1 pentru tulpinile cunoscute anterior pe teritoriul Marii Britanii.

Oamenii de știință britanici încearcă în continuare să afle în ce măsură această creștere este cauzată de mutații ale virusului și cât de mult are legătură cu factori comportamentali în rândul populației, a spus Maria Van Kerkhove, director tehnic OMS pentru pandemia de COVID-19. Până la această oră, nu există dovezi că noua tulpină ar produce forme mai severe sau mortale ale bolii, a subliniat aceasta.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău