OMS: Decizia AstraZeneca de a amâna testele finale pentru vaccinul anti-Covid este o trezire la realitate

  • 11 Septembrie 2020 08:59
OMS: Decizia AstraZeneca de a amâna testele finale pentru vaccinul anti-Covid este o trezire la realitate

​Organizația Mondială a Sănătății a apreciat joi că decizia AstraZeneca de a amâna studiul clinic de fază a 3-a al vaccinului pentru Covid-19, din motive de siguranță, este o trezire la realitate, o reamintire că dezvoltarea unui vaccin ”nu este întotdeauna un drum rapid și drept”, relatează CNBC citat de news.ro.

AstraZeneca a anunțat marți că suspendă studiul clinic de fază a 3-a al posibilului său vaccin pebntru noul coronavirus, pe care îl dezvoltă în colaborare cu Universitatea Oxfors, după ce unul dintre participanți a prezentat semne ale unei reacții adverse grave.

Compania a subliniat că amânarea este ”o acțiune de rutină” atunci când este investigată o boală inexplicabilă. Joi, AstraZeneca a anunțat că dacă studiul clinic va fi reluat în curând, ar trebui să afle până la sfârșitul acestui an dacă vaccinul este eficace sau nu.

Directorul științific al OMS, Dr. Soumya Swaminathan, a spus joi că nu trebuie să fim ”exagerat de dezamăgiți” de informațiile referitoare la suspendarea studiului clinic, adăugând că ”aceste lucruri se întâmplă”.

”Există un protocol pentru ceea ce trebuie făcut atunci când se întâmplă ceva. Dacă este un efect secundar ușor, sunt lucruri de făcut. Dacă este o reacție gravă, așa cum a fost în acest caz, a fost un efect secundar sever, prin urmare procesul a fost oprit. Și din nou, aceasta este o procedură normală. Aceasta este o practică clinică bună, deoarece siguranța este de cea mai mare prioritate în orice studiu clinic”, a spus Swaminathan în timpul unui briefing de presă susținut la sediul organizației de la Geneva.

În timp ce OMS speră ca studiul clinic referitor la vaccin să fie reluat în curând, trebuie să aștepte mai multe informații furnizate de un consiliu de monitorizare a datelor și siguranței, care va stabili cum să procedeze cu studiul, a spus Swaminathan. ”Cred că acesta este un bun ... poate o trezire la realitate sau o lecție pentru ca toată lumea să recunoască faptul că există urcușuri și coborâșuri în cercetare, există urcușuri și coborâșuri în dezvoltarea clinică și trebuie să fim pregătiți pentru acestea. Sperăm că lucrurile vor putea merge mai departe, dar depinde. Depinde de multe și trebuie să așteptăm să vedem detaliile a ceea ce s-a întâmplat de fapt ", a spus ea.

Cu toate acestea, directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot, a susținut joi că grupul ar trebui să știe dacă vaccinul său este eficient împotriva coronavirusului până la sfârșitul acestui an, atâta timp cât studiul clinic vor fi reluate în curând.
 

 

Sursa: Hotnews.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău