OMS | Dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, numărul deceselor s-ar putea dubla

  • 26 Septembrie 2020 09:48
OMS | Dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, numărul deceselor s-ar putea dubla

Două milioane de morți de COVID-19, dublul celor care și-au pierdut viața până în prezent din cauza maladiei, este o cifră "foarte probabilă" dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, a avertizat vineri un înalt responsabil al Organizației Mondiale a Sănătății, relatează AFP.

"Dacă nu facem tot ce este posibil, numărul despre care vorbiți (2 milioane - n.r.) nu este numai de luat în calcul, dar din nefericire foarte probabil", a declarat directorul pentru situații de urgență al OMS, Michael Ryan, în cadrul unei conferințe de presă.

"Dacă nu continuăm să facem mai mult, să evoluăm, în natura, scara și intensitatea cooperării noastre, atunci da, vom avea în față acest număr sau din nefericire unul chiar mai ridicat. Timpul acțiunii este acum", a adăugat Ryan.

"Nu este vorba numai de a testa și trasa, nu numai de a acorda îngrijiri medicale, nu numai de a aplica distanțarea socială, nu numai de a lucra la vaccinuri, ci de a face toate aceste lucruri în același timp", a afirmat Ryan.

Pandemia de COVID-19, care a început la sfârșitul lui 2019 în China, este pe cale să atingă în zilele următoare pragul de un milion de morți.

Potrivit ultimului bilanț întocmit de AFP, vineri la ora 11.00 GMT, cel puțin 984.068 de persoane muriseră în lume de COVID-19.

Peste 32.298.410 de cazuri de infectare au fost oficiale diagnosticate în lume, dar numărul infecțiilor este considerat chiar mai mare, întrucât numeroase persoane nu apar în evidențele oficiale.

SUA sunt țara din lume cea mai grav lovită, cu 202.827 de morți. Apoi urmează Brazilia, cu 139.808 de morți, India, cu 92.290 de morți, Mexic (75.439 morți) și Regatul Unit (41.902).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău