OMS consideră că este puțin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta

  • 02 Martie 2021 13:17
OMS consideră că este puțin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că este puțin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa, potrivit Agerpres.

"Cred că va fi foarte prematur și nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârșitul anului", a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgențe sanitare al OMS, în cadrul unei conferințe de presă.

"Ceea ce putem termina, dacă suntem deștepți, sunt spitalizările și decesele și tragedia asociate acestei pandemii", a adăugat Michael Ryan.

În prezent, OMS se concentrează pe menținerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil și vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situația privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătățit față de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deși au existat "provocări uriașe" în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creștere.

"Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor și spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei și riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii", a afirmat oficialul OMS.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
6,07
Nori împrăștiați
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău