Oleg Țulea despre viitoarele priorități de cooperare în cadrul PaE: R.Moldova pledează pentru un Parteneriat dinamic și ambițios

  • 11 Iunie 2020 18:51
Oleg Țulea despre viitoarele priorități de cooperare în cadrul PaE: R.Moldova pledează pentru un Parteneriat dinamic și ambițios

Viitoarele priorități de cooperare în cadrul Parteneriatului Est (PaE), precum și contracararea consecințelor crizei epidemiologice s-au regăsit pe agenda reuniunii virtuale la care a participat Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea, alături de miniștrii de externe ai statelor membre ale UE și PaE. Reuniunea a fost prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell.

Șeful diplomației moldovenești a punctat importanța aprofundării dialogului politic și cooperării sectoriale în cadrul PaE. „Parteneriatul Estic are nevoie de idei noi, dar și de un impuls politic. Combinînd o viziune reînnoită, capacități sporite și angajament politic vom putea oferi Parteneriatului dinamismul și ambiția necesară. Prin setarea unor obiective noi de cooperare vom crea beneficii tangibile pentru cetățeni, dar și vom aduce mai multă coeziune între partenerii estici și țările UE”, a menționat Oleg Țulea.

În contextul discuției cu privire la obiectivele sectoriale ale Parteneriatului, ministrul Țulea a subliniat că Republica Moldova va acorda o atenție sporită cooperării în domeniul consolidării supremației legii, ceea ce este o prioritate majoră în plan național. De asemenea, în cadrul cooperării economice, un accent special va fi pus pe valorificarea potențialului DCFTA, implementarea Planului de investiții privind rețeaua de transport TEN-T, extinderea conectivității energetice și conectarea la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Propunerile ce țin de transformările digitale, protecția mediului și consolidarea unei societăți inclusive care vor contribui la dezvoltarea durabilă a întregii regiuni a Parteneriatului Estic vor fi sprijinite de Republica Moldova.

Participanții la reuniune au făcut și un schimb de opinii privind provocările existente și consecințele pandemiei de COVID-19. Ministrul Oleg Țulea a apreciat înalt sprijinul acordat Republicii Moldova de instituțiile europene și statele membre ale UE pentru sistemul medical precum și atenuarea impactului socio-economic. Au fost salutate propunerile de consolidare a cooperării în sfera sănătății. Totodată, șeful diplomației moldovenești a punctat necesitatea îmbunătățirii cooperării internaționale în situații de criză.

Reuniunea ministerială s-a desfășurat în contextul pregătirilor pentru reuniunea PaE la nivel de lideri, preconizată pentru 18 iunie curent.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
6,07
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău