Oleg Serebrian este noul ambasador al Republicii Moldova în Turcia, iar Vladislav Kulminski, în Statele Unite ale Americii. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial

  • 30 Iunie 17:42
Oleg Serebrian este noul ambasador al Republicii Moldova în Turcia, iar Vladislav Kulminski, în Statele Unite ale Americii. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian este de astăzi noul ambasador al Republicii în Turcia. Decretul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare. De asemenea, fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Vladislav Kulminski, a fost numit în funcția de ambasador în Statele Unite ale Americii.

Oleg Serebrian este un diplomat de carieră. În perioada 2010–2015, a fost ambasador al Republicii Moldova în Franța, iar ulterior, din 2015 până în 2022, a deținut aceeași funcție în Germania. Din anul 2022, Serebrian a ocupat funcția de viceprim-ministru responsabil pentru Reintegrare.

soluționării conflictelor. Între august și noiembrie 2021, a ocupat funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, în Guvernul Gavrilița.

Acesta va ocupa fotoliul de ambasador deținut de Viorel Ursu.

Tot astăzi a intrat în vigoare decretul de numire a lui Mihail Barbulat în funcția de ambasador în Ungaria, prin cumul în Slovenia, și cel de numire a lui Emil Jacotă în funcție de ambasador în Macedonia de Nord.

Anterior, într-un interviu acordat presei din Republica Moldova, președinta Maia Sandu a confirmat că urmează să fie numiți ambasadori noi în mai multe state.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:3,6 m/s
Wed
3
Thu
6
Fri
12
Sat
11
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău