Oleg Serebrian: Am economisit peste un miliard de lei procurând energie electrică mai ieftină de la Cuciurgan

  • 19 Octombrie 2022 08:31
Oleg Serebrian: Am economisit peste un miliard de lei procurând energie electrică mai ieftină de la Cuciurgan

În urma înțelegerilor dintre Chișinău și Tiraspol privind procurarea energiei electrice la un preț mai mic în schimbul autorizației de mediu pentru uzina de la Rîbnița, Republica Moldova a economisit peste un miliard de lei. O spune vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia scopul Chișinăului nu este de a falimenta întreprinderea, ci de a o determina să activeze în  baza legislației Republicii Moldova, notează IPN.

Potrivit vicepremierului Oleg Serebrian grație deciziilor Comisiei Situații Excepționale de a prelungi autorizația de mediu pentru uzina metalurgică de la Rîbnița, Guvernul a reușit să mențină un tarif la energia electrică rezonabil pentru cetățeni și să facă economii.

„În decursul acestor 4-5 luni, datorită faptului că am plătit de două ori mai puțin pentru energie electrică, s-a produs o economie de peste un miliard de lei. Eu merg des în sate, în zona de securitate, nimeni nu mă întreabă nimic despre autorizația de mediu pentru uzina metalurgică de la Rîbnița, dar mă întreabă despre prețul energiei electrice. Asta pentru oameni este mai important. Este important ca prețul la energie într-o situație inflaționistă atât de complicată să fie menținut”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Mai mult, potrivit oficialului, sistarea activității uzinei metalurgice din regiunea transnistreană ar lovi în mii de cetățeni din orașele Rezina și Rîbnița care activează în cadrul întreprinderii.

„Este fals să spunem că această autorizație este eliberată temporar strict în contextul înțelegerilor legate de energia electrică. Sunt mai mulți factori. Este și factorul uman, sunt câteva mii de oameni care lucrează acolo, inclusiv din partea dreaptă a Nistrului. Da, sunt probleme de mediu invocate de multă lume, dar este și foarte multă lume care lucrează la această întreprindere. Asta ar afecta câteva sute bune de familii din acest oraș”, a punctat vicepremierul pentru Reintegrare.

Vicepremierul dă asigurări că managementul uzinei își dorește modernizarea sistemelor de epurare pentru a deveni mai puțin poluantă și urmează să facă investiții în acest sens.

„Pentru noi ținta nu este închiderea uzinei metalurgice de la Rîbnița. Ținta este ca această întreprindere să funcționeze respectând normele ecologice, conformându-se legislației. Într-o discuție pe care am avut-o cu directorul acestei întreprinderi, m-a asigurat că în domeniul mediului vor fi investite surse financiare pentru instalații foarte performante de epurare”, a mai spus Oleg Serebrian.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău