Oleg Serebrian a lansat a doua ediție a cărții „Rusia la răspântie”

  • 12 Februarie 2020 09:57
Oleg Serebrian a lansat a doua ediție a cărții „Rusia la răspântie”

O nouă ediție a cărții „Rusia la răspântie. Geoistorie, geocultură și geopolitică”, a ambasadorului și scriitorului Oleg Serebrian, a fost lansată marți seara la Chișinău. Potrivit autorului, este vorba despre o ediție revăzută, cu câteva date actualizate după șase ani. Noul volum deja poate fi găsit în librăriile din Republica Moldova și din România, transmite IPN.

„Volumul a apărut în 2014, imediat după niște evenimente mai turbulente în zona Mării Negre. Deci, într-un fel este continuarea primei cărți de geopolitică regională, geopolitica spațiului pontic, care a apărut la editura „Dacia” din Cluj în 1998”, a notat ambasadorul. Prima ediție a fost deja epuizată, la fel ca și cele două ediții în franceză.

În opinia sa, Rusia este un actor geopolitic fascinant, nu numai pentru regiunea noastră, este un actor global. „Și tocmai de asta, mi-a fost interesant să o dau nu atât dintr-o perspectivă a geopoliticii contemporane, cât printr-o perspectivă geoistorică întâi, dar și o culturală, pentru că factorul geocultural este deseori neglijat. Elementul geocultural rusesc pentru spațiul est-european, central, asiatic, caucazian, mai ales că această dimensiune geoculturală este importantă pentru două pan-idei legate de Rusia pan-slavistă și eurasianistă”, a menționat Oleg Serebrian.

„O carte la a doua ediție, la a doua ediție și în franceză, lucru foarte important. Este o carte într-un fel completează atât studiile sale de geopolitică și de istorie, cât și scrierile sale artistice. Hai să punem în ecuație lucrul foarte important – autorul de romane și autorul de studii, pentru că e aceeași persoană erudită, foarte caldă, foarte deschisă. Eu găsesc o fericită întâlnire când creatorul este și un erudit într-o anumită materie și cartea aceasta o demonstrează cu brio”, a menționat redactorul-șef al Editurii Cartier, scriitorul Emilian Galaicu-Păun.

Politologul Alexandru Solcan a declarat că acest studiu este apreciat foarte mult și de studenții de la relații internaționale, or subiectul cărții este geopolitica. Și problema zile de astăzi nu este lipsa, ci surplusul de informație. Și Oleg Serebrian oferă o metodologie care permite o sinteză a acestui flux informațional, încheind cu concluzii pertinente și predicții interesante. „Este o muncă frumoasă, este o muncă sacrificiu, pentru că, pe lângă multiplele ipostaze pe care le are, domnul Serebrian se împarte cu noi cu cunoștințele sale. Și trebuie să apreciem că domnul Serebrian cunoaște foarte bine subiectul pe care îl abordează și aceasta aduce plus valoare cărții”, spune Alexandru Solcan.

Oleg Serebrian este politolog, scriitor, diplomat și politician din Republica Moldova. În 2012 i s-a decernat Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru romanul „Cântecul mării”. Din 2013 este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Oleg Serebrian a lansat a doua ediție a cărții „Rusia la răspântie”

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău