Oleg Serebrian: „În primele două zile de după anunțarea planului Kozak, lumea nu a reacționat. A fost o tăcere demențială”
-
18 Aprilie 10:06
„În primele două zile de după anunțarea planului Kozak, lumea nu a reacționat, partidele politice nu au reacționat. A fost o tăcere demențială. Lumea nu înțelegea ce presupune planul Kozak”, a declarat vicepremirul pentru reintegrare Oleg Serebrian la emisiunea „Interviuri matinale” de la Radio România Chișinău, unde și-a prezentat cartea „Politică și geo-politică”
Oleg Serebrian a afirmat că apoi au apărut reacțiile, mai ales că un plan de federalizare a Republicii Moldova, propus de OSCE, existase și înainte de planul Kozak.
„Atunci am zis că nu este o soluție, m-am opus ideii unei federalizări cu doi subiecți și propuneam un model de regionalizare după modelul Spaniei, în care toate județele - pe atunci erau județe - să aibă același statut”, a spus vicepremierul pentru reintegrare”, a spus Oleg Serebrian.
Vicepremierul pentru reintegrare a mai menționat că, de-a lungul timpului, Chișinăul a făcut foarte multe erori în relația cu Tiraspolul.
„Au fost semnate tot felul de memoradumuri care au dus într-un impas juridic și pe care le flutură acum cei din regiunea transnistreană. Ele nu au statutul unor acorduri internaționale, nu au fost ratificate de Parlament, deci valoarea lor juridică este foarte limitată, ca să nu zic inexistentă. Atunci s-au făcut marile erori și am pornit pe o pistă greșită, pe care am mers foarte multă vreme”, a afirmat vicepremierul pentru reintegrare.
Oleg Serebrean a precizat că ziua de 24 februarie 2022 (invazia rusă în Ucraina - nota red) a schimbat cardinal coordonatele discuțiilor dintre Chișinău și Tiraspol.
„Nu mai sunt funcționale formatele de negocieri de până atunci”, a conchis Oleg Serebrian.
Ediția integrală a emisiunii „Interviuri matinale” moderată de Victoria Cușnir o puteți urmări în continuare.