Ofițerii din cadrul Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal au participat la operațiunea internațională „JAD FINESTRA 2”

  • 05 Ianuarie 2023 10:46
Ofițerii din cadrul Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal au participat la operațiunea internațională „JAD FINESTRA 2”

Centrul de coordonare al operațiunii internaționale „JAD FINESTRA 2” a fost desfășurat la Chișinău, cu participarea ofițerilor din cadrul Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Afacerilor Interne, FRONTEX, SELEC, INTERPOL, OLAF și EUROPOL.

Activitățile operațiunii s-au desfășurat pe parcursul lunii decembrie 2022, având ca obiective - combaterea criminalității transfrontaliere, cu accent pe migrație ilegală, fraudă documentară, trafic de persoane, arme de foc și droguri, contrabanda cu produse accizate, în special tutun, țigări, alcool.

Totodată, scopul acestui exercițiu internațional a fost consolidarea capacităților și intensificarea cooperării între instituțiile de aplicare a legii din Republica Moldova și România, inclusiv organizații, birouri, misiuni ale UE.

Ca rezultat al operațiunii, autoritățile au confiscat 2,3 milioane de țigări, peste 3 tone de tutun brut și au ridicat 15 documente falsificate. La fel, au identificat 40 de persoane traficanți și au arestat 2 persoane căutate de INTERPOL.

Suplimentar, oamenii legii au depistat și ridicat arme de foc deținute ilegal, produse pirotehnice, produse contrafăcute, produse anabolizante, droguri și o serie de vehicule furate.

Acțiunea a fost organizată în cadrul EMPACT, Platforma Multidisciplinară Europeană Împotriva Amenințărilor Criminale, care abordează cele mai importante amenințări reprezentate de criminalitatea internațională organizată și gravă care afectează UE. EMPACT consolidează informațiile, cooperarea strategică și operațională între autoritățile naționale, instituțiile și organismele UE și partenerii internaționali.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:2,06 m/s
Mon
17
Tue
19
Wed
16
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău