Ofițeri ai Armatei Naționale, instruiți de experți militari francezi și germani la Napoli
-
23 Aprilie 2019 15:03
Un grup de militari ai Armatei Naționale și reprezentanți ai Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne participă la Atelierul de instruire privind procesul de planificare comprehensivă a operațiilor, desfășurat, în perioada 23-25 aprilie curent, la Ministerul Apărării.
Scopul activității este familiarizarea militarilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova cu planificarea operațională în conformitate cu standardele occidentale.
Cei 39 de ofițeri însușesc, în cadrul unor ședințe teoretice, cele mai bune metode și practici internaționale de planificare a operațiilor la nivelul statului major multinațional, fiind instruiți de o echipă mobilă a Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, formată din militari francezi și germani.
Atelierul de instruire privind procesul de planificare comprehensivă a operațiilor se desfășoară al doilea an consecutiv, în conformitate cu Planul de activitate externă a Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2019.