OFICIAL | UE susține Marea Britanie în condamnarea Moscovei privind cazul Skripal

  • 23 Martie 2018 09:44
OFICIAL | UE susține Marea Britanie în condamnarea Moscovei privind cazul Skripal

Consiliul European a susținut, joi, evaluarea Marii Britanii privind responsabilitatea Rusiei în cazul atacului cu o substanță neurotoxică asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Iulia, potrivit unui comunicat al instituției europene.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a cerut joi seară, la reuniunea Consiliului European, solidaritatea țărilor Uniunii Europene împotriva serviciilor secrete ruse, pe care le acuză că ar putea pregăti noi atacuri neurotoxice de genul celui comis în orășelul britanic Salisbury, după cazul otrăvirii fostului spion rus, Serghei Skripal. Astfel, liderii statelor UE au decis să susțină acest demers. 

„Consiliul European condamnă în termenii cei mai puternici atacul recent de la Salisbury, își exprimă compătimirea cea mai profundă față de persoanele ale căror vieți au fost amenințate și oferă sprijin pentru investigația în curs. Consiliul este de acord cu evaluarea guvernului Marii Britanii că este foarte probabil ca Federația Rusă să fie responsabilă și că nu există nicio altă explicație plauzibilă. Manifestăm o solidaritate necondiționată cu Marea Britanie în fața acestei provocări grave la adresa securității noastre comune. Utilizarea armelor chimice, inclusiv utilizarea oricăror substanțe toxice ca arme, este complet inacceptabilă, trebuie condamnată în mod sistematic și riguros și constituie o amenințare la adresa securității noastre. Statele membre își vor coordona poziția cu privire la măsurile care trebuie luate în lumina răspunsurilor furnizate de autoritățile ruse. Uniunea Europeană va rămâne concentrată pe acest subiect și pe implicațiile lui", este poziția comună a liderilor din statele membre UE.

În urma reuniunii din 22 martie, Consiliul European a decis să-și „consolideze rezistența la riscurile chimice, biologice, radiologice și nucleare, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă între Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și cu NATO".
Consiliul a cerut Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, să continue activitatea privind „consolidarea capacităților de a aborda amenințările hibride, inclusiv în domeniul cibernetic, de comunicare strategică și de contrainformații", apoi să prezinte un raport în privința progreselor înregistrate, până în luna iunie.

Menționăm că reprezentantul permanent al Rusiei în UE a fost chemat la Moscova pentru consultații. 

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informații (GRU), și fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiți inconștienți în orașul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi ar fi fost atacați cu o substanță neurotoxică și continuă să fie în stare critică.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
8,85
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău