Octavian Țîcu: Dodon a uitat să spună de la tribuna APCE că armata rusă ocupă o parte din R.Moldova (Revista presei )

  • 30 Ianuarie 2020 09:32
Octavian Țîcu: Dodon a uitat să spună de la tribuna APCE că armata rusă ocupă o parte din R.Moldova (Revista presei )

Revista presei din 30 ianuarie 2020

Dodon a uitat să spună de la tribuna APCE că armata rusă ocupă o parte din Republica Moldova – titrează Deschide.md, care-l citează pe liderul Partidului Unității Naționale, deputatul Octavian Țîcu. El a criticat declarația lui Igor Dodon la APCE, în care acesta susține că reglementarea conflictului transnistrean este posibilă doar după ce statutul de neutralitate permanentă al R. Moldova va fi recunoscut internațional. Octavian Țîcu a atras atenția asupra faptului că Dodon nu a vorbit nimic în fața parlamentarilor europeni despre prezența ilegală în regiunea transnistreană a trupelor ruse. Istoricul a comentat discursul lui Igor Dodon la APCE pe care l-a catalogat drept „discursul unei slugi mincinoase, preocupată să-și protejeze stăpânul”.

Usatîi povestește cum Dodon primea câte un milion de lei pe săptămână de la Plahotniuc pentru proteste, titrează Cotidianul, care îl citează pe primarul de Bălți. Acesta a povestit în detalii, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, cum președintele Igor Dodon, în perioada în care era deputat, ar fi primit câte un milion de lei pe săptămână pentru protestele din anii 2015-2016, din fața Parlamentului. Primarul de la Bălți susține că Serviciul de Informații și Securitate ar deține o înregistrare în care Dodon recunoaște că ar fi primit acești bani.

Ziarul Național reține declarația fostului premier Vlad Filat, după ce instanța a decis definitiv că rămâne în libertate. Vlad filat a spus că a avut „o mare așteptare atunci când Parlamentul a adoptat acea hotărâre care a statuat caracterul captiv al Republicii Moldova”. El a spus că s-a mirat enorm de ce acești oameni nu s-au expus atunci când a fost reținut ilegal, judecat cu ușile închise, condamnat și deținut. „Până acum era cine l-a eliberat pe Filat și acum e cine îl bagă înapoi pe Filat la pușcărie. Asta demonstrează ca avem foarte mult până să ne considerăm o societate sănătoasă, în general să avem o clas politică sănătoasă”, a mai spus Filat.

Stoianoglo pregătește SURPRIZE, titrează Ziarul Național: „Vom demonstra foarte repede că nu există persoane INTANGIBILE” – a declarat procurorul general în mesajul către procurori, cu ocazia Zilei profesionale. Alexandru Stoianoglo promite schimbări mari în interiorul instituției, menționând că unii dintre colegii săi vor trebui să plece. De asemenea, acesta spune că nu va admite nicio clipă ca instituția pe care o conduce să fie „o bâtă politică”, iar cei care vor încălca legea, fie că sunt procurori sau persoane cu funcții înalte în stat, vor fi trase la răspundere, notează Ziarul Național.

Ziarul de Gardă publică cererea prealabilă expediată din partea președintelui R. Moldova, Igor Dodon, deranjat de investigația „Vacanțele de lux ale președintelui”, precum și declarațiile fostului prieten al șefului statului, Igor Grigoriev.

În ediția de astăzi a Ziarului de Gardă aflați detalii despre averea judecătoarei Tatiana Avasiloaie, care poate fi văzută, zilnic, în timp ce intră într-un penthouse de peste 150 de metri pătrați, al cărui preț de piață depășește suma de 120 de mii de euro și pe care nu l-a trecut în declarațiile de avere și interese.

Ziarul mai înserează și un reportaj dintr-un bloc dărâmat din sectorul Botanica al capitalei, în care, fără apă potabilă, curent electric și căldură, în plină iarnă, își duce traiul o familie cu un copil de cinci luni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău