Octavian Țîcu: Bunica îmi povestea despre Unirea dintre România și Basarabia... O istorie pierdută în școala sovietică
-
17 Iunie 2018 19:10
Istoricul Octavian Țîcu, care a lansat la începutul acestei veri cartea „Homo Moldovanus Sovietic. Teorii și practici de construcție identitară în R(A)SSM (1924-1989)”, mărturisește în introducerea acestei cărți să s-a născut un Homo Moldovanus sovietic, dar nu a rămas așa datorită bunicii lui Mărioara.
El povestește, în cadrul unei emisiuni la Radio Chișinău (AUDIO), că represiunile românilor din Basarabia și falsificarea adevărului istoric au fost doar o parte din instrumentele de modelare a lui Homo Moldovanus Sovietic, un om construit împotriva propriei identități:
„Bunica Mărioara, lângă care am crescut, mi-a dezvoltat de mic copil acest atașament față de frontiera de la Prut, pentru că sunt născut la Costuleni, Ungheni. Eu știam istoria înainte de a o învăța la școală, pentru că bunica îmi povestea despre unirea dintre România și Basarabia, șezătorile la care veneau regățenii, ea mergea la Iași cu carul cu boi, de unde și-a cumpărat rochia de mireasă, aveau pământuri, despre foamete… În această ambianță s-a derulat copilăria mea, pe de o parte auzeam o istorie spusă de bunica și de nenea Mihail, pe de altă parte o istorie predată la școală, care a fost doar o parte din acest instrumentariu de construcție a lui Homo Moldovanus Sovietic, un centaur etnosocial sau etnocultural, un om construit împotriva propriei identități.
Prima tragedie a început în toamna anului 1944, atunci când străbunelul meu Mihail Grigore Grosu, în urma unui denunț, a fost arestat de NKVD-ul sovietic. Capul de acuzație pe care l-am găsit în dosar, ulterior, preluat de la SIS, și în dosarul străbunicii mele, spunea că este învinuit de faptul că în momentul intrării trupelor române în Basarabia, el a rupt drapelul sovietic, a avut mai multe colaborări cu administrația românească. Acesta a fost motivul pentru care a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în mai 1945. Treisprezece din acești ani i-a făcut în Vorkutlag, lagărul din Vorkuta. Petru mine rămâne un miracol faptul cum a reușit să supraviețuiască în acele condiții absolut inumane, într-un lagăr unde mortalitate era foarte ridicată.
A doua pagină a fost anul 49, pentru că restul familiei, este vorba de străbunica mea Evdina, Evghenia, cum este scrisă în dosar, împreună cu unchii Ghiță și Ion și mătușa Maria, au fost deportați în regiunea Irkutsk, în Parcium, am fost în acea regiune cu „Expedițiile memoriei”, am găsit satul unde au fost deportați, este o istorie la care am ținut foarte mult să aflu adevărul. Am dezvăluit complet dosarul acestei tragedii, care este una ce poate fi repliată la întreaga țară”.
Ascultați întreaga emisiune aici.