„Cele aproape trei decenii de independență au demonstrat că o sută de ani de țarism, două războaie mondiale, douăzeci și cinci de ani de administrare românească și peste cincizeci de ani de comunism au făcut ca, după 1991, să concureze mai multe proiecte de percepții asupra modelării statale naționale a R. Moldova… populația românofonă fiind profund divizată între a fi români sau a fi moldoveni, care sunt altceva decât români”, explică autorul.

„La baza construcției lui Homo Moldovanus stă în primul rând o mitologie sovietică. Uniunea Sovietică și-a generat propriile mituri, noi le știm pe toate pentru că le-am trăit în mare parte, de asta spuneam că mulți dintre ce care ne ascultă acum s-au născut Homo Moldovanus, pentru că nu li s-au lăsat opțiuni identitare, iar această mitologie, știm foarte bine, se așeza pe mitul marelui Lenin, mitul Revoluției Socialiste din Octombrie și 9 mai Ziua Victoriei. Multe au fost pedalate de partidele politice de la noi și după 1991. Homo Moldovanus a fost, la fel, un mit, care a avut mai multe ingrediente de formare: primul a fost acela că moldovenii au fost eliberați la 1812 de Imperiul Rus, chiar dacă a fost un rapt și o dezbinare a Țării Modovei. O parte din moldoveni au fost în Țara Moldovei și ulterior au creat statul românesc, iar restul, acei ce suntem noi, au construit o nouă identitate - Basarabia. Ulterior s-au adăugat și alte ingrediente, mai ales legate de națiunea burgheză moldovenească și noțiunea socialistă moldovenească care a început să fie construită de la 1917, în stânga Nistrului… Avem anul 40, pactul Ribbentrop-Molotov și anexarea Basarabiei la URSS”.