Octavian Țâcu: Declarațiile lui Igor Dodon sunt anticonstituționale; trebuie organizat un referendum pentru demiterea sa

  • 28 Iunie 2017 13:03
Octavian Țâcu: Declarațiile lui Igor Dodon sunt anticonstituționale; trebuie organizat un referendum pentru demiterea sa

Șeful statului creează un precedent periculos pentru reglementarea conflictului transnistrean și ar trebui inițiat un referendum pentru demiterea sa.

Așa au comentează analiștii politici declarațiile de aseară ale lui Igor Dodon care l-a recunoscut drept „președinte” pe liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski și nu a exclus posibilitatea revenirii la grafia chirilică în cazul reintegrării Republicii Moldova.  

Igor Dodon, care a participat aseară la un club de presă cu jurnaliști de pe ambele maluri ale Nistrului a declarat predarea Istoriei Moldovei în școli în locul Istoriei Românilor drept una din prioritățile sale, dând asigurări că-și va atinge acest scop. Totodată, el nu a exclus posibilitatea revenirii la grafia chirilică,  dacă acest subiect va fi discutat în cadrul procesului e negocieri pentru reglementarea transnistreană. În același timp, Igor Dodon a lăudat modul în care în regiunea separatistă este păstrată cultura, istoria și modul de funcționare a limbilor.

În stânga Nistrului este de fapt recunoscută doar limba rusă, în pofida faptului că se pretinde că limbile ucraineană și așa-zisa moldovenească au drepturi egale, a comentat pentru Radio Chișinău istoricul și comentatorul politic Octavian Țâcu. Igor Dodon de fapt vrea să întoarcă Republica Moldova în URSS, iar declarațiile sale sunt anticonstituționale și trebuie organizat un referendum pentru demiterea sa, a declarat Octavian Țâcu. 

În contextul discuțiilor despre reglementarea conflictului transnistrean, Igor Dodon l-a numit în câteva rânduri “președinte” pe Vadim Krasnoselski. În plus, după cum remarcă expertul Anatol Țăranu, acesta nu a vorbit nimic despre retragerea armatei ruse din regiune. Aceste declarații reprezintă un precedent periculos pentru reglementarea transnistreană și dezavantajează Republica Moldova, a comentat Anatol Țăranu.

Amintim că anterior Partidul Liberal a cerut inițierea procedurii de suspendare a lui Igor Dodon în Parlament dar nu a fost susținut de Partidul Democrat, cu care se afla la guvernare. Recent, aceeași formațiune a inițiat colectarea de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea lui Igor Dodon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
0
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău