OccupyGuguță a depus cerere la Procuratură în legătură cu posibilele interceptări

  • 26 Noiembrie 2019 14:07
OccupyGuguță a depus cerere la Procuratură în legătură cu posibilele interceptări

Reprezentanții comunității OccupyGuguță au depus astăzi, 26 noiembrie, o solicitare la Procuratura Generală în privința interceptărilor și măsurilor speciale de investigație în privința unor cetățeni.

Aceștia solicită să le fie confirmat sau infirmat faptul că membrii OccupyGuguță au fost interceptați, transmite IPN.

Activistul Andrei Cebotari a declarat că cererea vine în contextul declarațiilor președintelui Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, care a prezentat vineri o listă a persoanelor convorbirile cărora au fost interceptate, printre ei experți, profesori, jurnaliști și activiști din diferite domenii. Reprezentanții comunității au îndemnat persoanele vizate în interceptări să depună astfel de cereri.

„Printre aceștia se regăsește și un număr impunător de membri ai OccupyGuguță, care sunt astăzi aici – Vitalie, Andrei, Vlada. În acest context vom depunea această cerere la Procuratură, să confirmăm sau să infirmăm aceste informații. Mizăm pe faptul că Procuratura va fi la maximum transparentă. Îi îndemnăm să nu ascundă aceste informații, deoarece, în cazul în care ne vor da răspuns că nu am fost interceptați, dar peste o lună sau două, s-ar putea să fie publicate informații, acești procurori vor fi pasibili de răspundere penală”, a declarat Andrei Cebotari.

După declarațiile președintelui Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, Procuratura Anticorupție a venit cu precizări. Potrivit PA, este efectuată urmărirea penală pentru culegere ilegală a informațiilor ocrotite de lege, fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației. Patru ofițeri de investigație, inclusiv un șef de subdiviziune din cadrul Inspectoratului Național de Investigație al IGP, și trei procurori au calitatea de bănuit.

Serviciul de Informații și Securitate a respins afirmațiile apărute în spațiul public despre presupusa implicare a instituției în interceptarea unor reprezentanți mass-media, lideri de opinie și politicieni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău