Observatori europeni: Alegerile din Moldova au fost libere, dar sunt neajunsuri

  • 31 Octombrie 2016 17:51
Observatori europeni: Alegerile din Moldova au fost libere, dar sunt neajunsuri

Observatorii europeni care au monitorizat primul tur al alegerilor prezidențiale din Moldova apreciază că scrutinul s-a desfășurat corect, oamenii și-au putut exercita liber dreptul la vot, însă există anumite neajunsuri, cum ar fi reflectarea dezechilibrată a candidaților în mass-media sau lipsa de transparență a finanțării campaniilor electorale.

Astfel de concluzii se conțin în raportul preliminar al observatorilor Misiunii comune a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și Parlamentului European (PE), transmite IPN.

Arta Dade, conducătoarea Misiunii OSCE de observare pe termen scurt, a menționat că această campanie electorală a fost destul de competitivă, dar s-a remarcat utilizarea resurselor administrative. În pofida lipsei de încredere a populației în administrație, Comisia Electorală Centrală a demonstrat un grad înalt de profesionalism. În același timp, chiar dacă cetățenilor li s-a oferit o alegere reală în cadrul unei campanii competitive, dacă nu vor fi remediate neajunsurile constatate, nu se va majora încrederea cetățenilor că vocea lor chiar se face auzită prin intermediul votului acordat.

Elisabeth Schneider-Schneiter, șefa Delegației APCE, a menționat că alegerile au fost organizate bine, cetățenilor fiindu-le oferită libertatea deplină de a vota. Totuși rămâne o îngrijorare legată de reflectarea campaniei electorale de către mass-media, care au fost părtinitoare și au utilizat elemente de propagandă. Dacă organele responsabile nu vor acționa pentru stoparea unor astfel de încălcări, atunci încrederea în procesul electoral va fi grav afectată.

Geir Joergen Bekkevold, șeful Delegației AP OSCE, a menționat că un neajuns îl reprezintă lipsa la multe secții de votare a căilor de acces pentru persoanele cu dizabilități. Autoritățile moldovenești sunt îndemnate să acționeze în acest sens, iar instituțiile europene se declară deschise spre cooperare pentru a ajuta Moldova să depășească neajunsurile constatate.

Igor Soltes, șeful Delegației PE, a apreciat faptul că 3/4 dintre membrii birourilor electorale erau femei, menționând că acest fapt este semnificativ. Acesta a accentuat că pe viitor se dorește ca mass-media să evite prezentarea stereotipă a informației, iar candidații să fie tratați egal și obiectiv. Lipsa de transparență a campaniilor electorale trezește întrebări și la capitolul finanțării partidelor politice. Igor Soltes recomandă ca în campania pentru turul doi candidații să se abțină de la retorica negativă și să încerce să elimine tensiunile din societate.

Douglas Wake, șeful Misiunii OSCE/BIDDO de observare a alegerilor, a menționat că procesul de observare a demonstrat că Moldova are baza legală necesară pentru a organiza alegeri democratice. Însă trebuie îmbunătățit procesul de înregistrare a candidaților. La fel se cere introducerea unor sancțiuni corecte și echilibrate pentru încălcarea legislației electorale.

Misiunea internațională de observare a alegerilor este alcătuită din 280 de observatori din 41 de țări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău