Pavel Boțu (14 iulie 1933- 17 februarie 1987) a fost mereu între ciocan și nicovală, între ideologie si adevăr. El nu este un poet solar, ci unul grav, un poet al adâncurilor, susține scriitorul Vladimir Beșleagă, pentru care Pavel Boțu a fost un fel de chirurg la Uniunea Scriitorilor:

„În perioada președinției lui Pavel Boțu, în special după 1968, după cartea lui Vieru „Numele Tău”, a revenit cenzura. Și o serie de cărți au fost tăiate, tăiate, oprite, printre care cea a lui Petru Cărare, cea lui Vasile Vasilache, cartea mea cea a lui Vatamanu, a lui Mihail Ion Cibotaru. Boțu a fost cel care de fiecare dată și-a răsuflecat mânecile, a luat manuscrisele,  a lucrat cu autorul și a promovat cărțile, au apărut. În sensul acesta spun că Pavel Boțu a fost un fel de pompier. El a salvat. Este un lucru interesant de ce până la urmă regimul și-a schimbat atitudinea față de el, și a început să îl persecute”, a spus Beșleagă.

Scriitorul Ion Hadârcă a apreciat rolul și aportul lui Pavel Boțu în susținerea generației anilor 60:

„Eu l-am numit poetul paratrăsnet. Poetul care toate fulgerele reușea să le prelucreze, să le dea o altă turnură, să le consume într-un fel, protejându-și colegii. Și trebuie să ne imaginăm cât de complicat e să treci toate aceste zdruncinături prin propria inimă, propriul suflet, rezistând și suportând presiunile acestea între ciocan și nicovală. Generația anilor 60, a debutului, îi datorează foarte mult poetului liderului comunității scriitoricești Pavel Boțu. A încurajat aceste debuturi, le-a prezentat, le-a dat posibilitatea să zboare să se manifeste. I-a primit în Uniunea Scriitorilor”, a declarat Hadârcă.

Opera poetică a lui Pavel Boțu a evoluat spre capacitatea și curajul de a spune și exprima adevăruri legate de revenirea la rădăcini și identitate națională, a apreciat Ion Hadârcă:

„De la debutul său, „venind desculț în literatură”, în 1959 cu un titlul sugestiv „Baștină” până la „Ornic” au fost aceste căutări și găsire a tonalității exacte. În ce se exprima aceasta, în capacitatea de a strecura niște adevăruri legate de necesitatea de revenire la rădăcini, Boțu zice „truchină”, într-un fel foarte interesant folosind vocabularul acesta al sudului, cu foarte multe expresii neaoșe”.

Destinul lui Pavel Boțu este expresia plenară a generației de sacrificiu, a scriitorilor nevoiți să creeze sub lupa nemiloasă a cenzurii sovietice, susține scriitorul Vladimir Beșleagă:

„Copiii anilor 30 au fost o generație care a apărut și s-a format sub auspiciile favorabile ale destinului, după moartea tiranului Stalin, când literatura și cultura română era una, nu era limitată la Prut- perioada liberalizării atmosferei de creație pe timpul lui Hrușciov.  După care a venit reculul și epoca, viața acestei generații  de scriitori a întâmpinat greutăți atât de mari în perioada lui Brejnev și a marasmului social, încât destinul lui Pavel Boțu este o expresie plenară a acestei epoci. Pavel Boțu a fost liderul acestei generații, care a stat în fruntea Uniunii Scriitorilor mai bine de două decenii. A fost cel mai longeviv.

Un detaliu pe care l-am aflat de la Gheorghe Marin, un coleg de a lui Pavel Boțu, la colegiu pedagogic din Ismail. A venit la școală desculț să devină student. El venea dintr-un adânc de sărăcie. Aici apare imaginea poetului care a venit și a intrat în lumea mare desculț”, a povestit Vladimir Beșleagă.

Personalitate marcantă a literaturii basarabene, decedat tragic și în condiții neelucidate până la capăt nici până în prezent, Pavel Boțu a fost evocat zilele trecute la Muzeul Național al Literaturii Române ”Mihail Kogălniceanu” din Chișinău.  Evenimentul a adunat scriitori, oameni de cultură care l-au cunoscut personal sau post mortem pe Pavel Boțu, dar și membri ai familiei, cele trei fiice ale sale, care au donat Muzeului o serie de lucruri personale și jurnale care i-au aparținut scriitorului și care au fost incluse într-o expoziție care va fi deschisă publicului la Muzeul Național al Literaturii Române  până în luna octombrie.