Filmul e construit din confesiunile a patru protagoniști care au fost ridicați și trimiși forțat în Siberia în cel de-al doilea val de deportări, în noapte de 6 spre 7 iulie 1949 și arată ororile prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.

Proiecția filmului a avut loc la Teatrul Național ”Eugen Ionesco” și a fost urmată de discuții în prezența regizoarei filmului, Leontina Vatamanu, producătorului Virgiliu Mărgineanu, doctorului în istorie Igor Cașu, Directorul Agenției Naționale a Arhivelor, și a Zinaidei Bolea, doctor în psihologie.

”Noi nu am avut subiectul deportărilor în manualele de istorie. Voi îl aveți, dar după mine este mult prea puțin redat. Sunt niște date statistice, câteva pagini. Dar vreau să vă spun că dincolo de statistici există foarte multe povești de viață, foarte multe destine frânte. 11.899 de copii care au fost deportați în al doilea val. Eu am reținut povești de viață și mi s-a părut foarte important să le aduc la cunoștința publicului larg, folosind tot arsenalul expresiv pe care îl deține un film, așa încât să pot să transmit emoția, strigătele de atunci, aceste amintiri durute, acești spini din memoria acestor oameni ” a mărturisit regizoarea Leontina Vatamanu.

”Noi am avut mai mult o reprezentare statistică a fenomenului deportărilor. Mai puțin am avut ceea ce înseamnă trăirea protagoniștilor, ce înseamnă ca și experiență umană acest fenomen. La nivel de familie, la nivel de comunitate a fost greu să intrăm singuri în contact cu istoria deportărilor. Bineînțeles și istoricii, și oamenii de artă, psihanaliștii, scriitorii fac acum acest efort comun de a crea o reprezentare asupra trecutului traumatic asupra țării noastre. Venim dintr-o epocă în care informația ne-a fost oferită selectiv. Însă, pentru a ne crea ca identitate de grup, ca identitate națională avem nevoie de claritate asupra istorie noastre pentru a ști cine suntem, ce ni s-a întâmplat, ce facem cu aceste întâmplări grele pe care le-am trăit și cum ne construim mai departe” a menționat Zinaida Bolea, doctor în psihologie care apare în calitate de expertă în film.

”Noi care am avut rude deportate, până în anii 90 nu puteam să întrebăm despre acest fenomen, era un subiect tabu. Nu vorbeam despre această temă. Acum am reușit să vorbim, am reușit să cercetăm. Am reușit să facem și un film și să transmitem această informație pentru voi, pentru cei care vin în urma noastră că este bine să cunoască, să știe istoria neamului nostru” a menționat producătorul, Virgiliu Mărgineanu.

Doctorul în istorie Igor Cașu s-a referit la victoria pe care Stalin o poartă asupra memoriei istorice a românilor basarabeni chiar și după moartea sa.

”Ați auzit și veți mai auzi de aici încolo că nu e vinovat Stalin, nu-s vinovați rușii, sovieticii, ci ai noștri din sat, vecinul care a venit cu lista. Noi suntem de vină! Este cel mai periculos lucru. Noi dacă credem acest mesaj, regimul sovietic, Stalin, are repurtat post-mortem bătălia memoriei. De după mormânt ei ne manipulează, ne controlează pe noi. Contextul și politica a fost în spatele acestui fenomen, nu cel din sat care a făcut listele ” a declarat Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor.

”Prin vizionarea acestui film elevii au putut să facă cunoștință mai amplu, din punct de vedere sentimental cu drama poporului nostru. Puțini mâini au fost ridicate în sală că au avut rude deportate, sau poate nu s-au interesat. Poate după vizionarea acestui film copiii își vor pune întrebarea să facă niște cercetări de la bătrânii din sat să afle ce s-a întâmplat cu localitatea lor” a declarat Galina Mârza, profesoară în cadrul Colegiului Național de Comerț.

”M-a atins mult acest film. Sunt originară din satul Mihaileni, de unde este și una dintre  protagoniste, Margareta Spînu-Cemârtan. Împreună cu ea au fost deportați atunci și străbunicii mei. Străbunicul este decedat în Kurgan, Siberia, iar mormântul nu i l-a văzut nimeni până astăzi. Fiind toate rudele mele de pe mamă deportate în Siberia, când ajung la această temă la ore nu pot să predau fără să trec prin aceste emoții. Bunelul meu a decedat în 2007 dar îmi spunea că nu îi poarte ierta niciodată pentru ceea ce i s-a întâmplat” a mărturisit Violeta Moloșag, profesoară de istorie în cadrul colegiului.