Oamenii Cetății | Părintele Viorel Cojocaru: „Nu există Paște fără cruce”. Lecția credinței și a voinței în perioada sărbătorilor Pascale (Audio)
-
05 Aprilie 11:20
Într-o perioadă marcată de încercări și incertitudini, sărbătoarea Paștelui rămâne un moment de reflecție profundă pentru creștini, susține părintele Viorel Cojocaru, paroh al bisericii „Inimii Tăcute”, invitat în cadrul emisiunii „Oamenii Cetății” de la Radio Chișinău.
Potrivit acestuia, semnificația Paștelui nu poate fi înțeleasă în afara suferinței și a sacrificiului. „Nu există Paște fără cruce. Paștele este, de fapt, biruința, dar, așa cum ne învață istoria, această biruință vine după o îndelungată luptă”, a afirmat părintele.
El a explicat că perioada prepascală, în special Săptămâna Patimilor, este un timp al introspecției, în care credincioșii sunt chemați să-și analizeze propria conștiință morală. „Suntem chemați să ne facem o analiză reală a conștiinței, să ne gândim ce am făcut noi pentru Hristos și ce am fi făcut dacă am fi fost lângă El în acel tablou sinistru al Patimilor”, a spus părintele, subliniind rolul Bisericii de a actualiza permanent aceste momente esențiale pentru mântuire.
Un rol important în această pregătire îl are postul, adesea înțeles superficial, doar ca o restricție alimentară. Părintele atrage atenția că adevărata semnificație este mult mai profundă. „Sunt sigur că Dumnezeu nu va ține cont de ce și cum am mâncat. Nu aceasta este cel mai important. Postul este cel mai ușor exercițiu de a-ți întări voința”, a explicat el.
În opinia sa, voința este esențială pentru formarea caracterului moral și pentru evitarea păcatului. „Când avem o voință întărită, știm să ne oprim de la păcat. Păcatul vine mai întâi în gând, fie îl acceptăm, fie îl respingem. Asta este voința noastră”, a menționat părintele, adăugând că postul constant, rânduit de Biserică de mai multe ori pe an, reprezintă un exercițiu continuu de disciplinare interioară.
De altfel, mulți credincioși ajung să perceapă diferit sărbătoarea Învierii după ce respectă postul în mod conștient. Potrivit părintelui Viorel Cojocaru, aceștia „înțeleg altfel Paștele, Învierea, iar lumina și pasca au un alt gust”.
În ceea ce privește bucuria pascală, aceasta nu este una exterioară, ci profund interioară și universală. „Este o bucurie lăuntrică, despre care ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur, o bucurie care trebuie să fie pentru toți, fără diferențe sau discriminări”, a subliniat el.
În acest context, părintele recomandă credincioșilor ca, în ziua de Paște, să citească „Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului”, considerând că acest text concentrează esența mesajului creștin al sărbătorii.

