OAMENII CETĂȚII | Leontina Vatamanu despre poetul Ion Vatamanu: Cred că tatăl meu a fost un motor și o busolă, pentru societatea noastră (audio)

  • 21 Februarie 16:44
0%
00:00:00
00:00:00

Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la nașterea poetului, savantului, politicianului și omului de cultură Ion Vatamanu. A fost un om al cetății. Cel care la sfârșitul anilor 80 a înflăcărat Mișcarea de Renaștere Națională cu poeziile sale alături de Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu, Ion și Doina Aldea Teodorovici. Împreună cu regizoarea Leontina Vatamanu-Mărgineanu, fiica cea mică a lui Ion Vatamanu și Elenei Curicheru, traducătoare, filolog, am încercat să ne apropiem puțin mai mult de personalitatea și opera marelui poet.

Radio Chișinău: ” Eu de acolo, din vecie/ Mai am a spune și a scrie”, spunea poetul. Ce credeți că a rămas nescris, și ne-spus de către poet?

Leontina Vatamanu: Din păcate, moartea l-a luat dintre noi mult mai devreme, a plecat din această lume la 56 de ani și a plecat chiar cu un dor neîmplinit, pot să spun, pentru că în ultimii ani a pus filele de hârtie la o parte și poezia, pe linia de așteptare, și s-a dedicat luptei pentru renaștere națională și pentru înființarea unui stat nou, Republica Moldova. Această muncă, pe făgașul social-politic, l-a acaparat practic total și nu-i mai rămânea timp pentru scris. Știu că se frământa, știu că își dorea mult cumva să se rupă de toate problemele, să-și regăsească liniștea și inspirația. De aceea, cred că au rămas nescrise multe poezii, în plus, cred că au rămas nescrise memoriile lui. Ar fi avut multe de spus în niște file de memorii în ceea ce privește activitatea sa poetică, dar și activitatea lui politică. Acum am o groază de întrebări în ceea ce privește acei ani de început ai statalității Rep. Moldova și m-ar fi interesat să îmi răspundă tata la mai multe întrebări. De asemenea, probabil, au rămas nescrise anumite povești pentru nepoatele lui pe care nu a reușit să le cunoască. Cred că ar fi putut să mai împărtășească lumii din momentele existențiale. A fost un filosof. Eu, de exemplu, resimt un mare gol în ceea ce privește prezența cu sfaturi a tatălui meu în viața mea. Pentru că l-am pierdut mult prea devreme. Aveam doar 19 ani. Am petrecut împreună cu el doar copilăria și adolescența. Nu m-a văzut în rolul de părinte, rolul de profesionist, în rolul de om al creației și eu astăzi în toate aceste roluri parcă aș avea nevoie de sfatul lui, de aprecierea lui, de gândurile, reflecțiile lui. Încerc să-l regăsesc în ceea ce a reușit să scrie în poeziile sale, care au o mare tentă autobiografică. În ele s-a turnat poetul Ion Vatamanu și acolo poate fi regăsit.

Radio Chișinău: Cum vi-l amintiți. Cum era Ion Vatamanu poetul - Ion Vatamanu tatăl?

Leontina Vatamanu: Ion Vatamanu a fost un om îndrăgostit. Un îndrăgostit de poezie. A fost un iubitor de oameni, de neam, de țară și așa cumva îl păstrez în inima și în memoria mea. Consider că din această dragoste ne alimentăm și astăzi. Pentru că sădind dragoste și în poezia sa, în neamul său și în copiii săi, culege astăzi roadele dragostei. De asemenea, pentru mine este un model de om autentic, de om adevărat. A fost sincer până în măduva oaselor. A fost sincer în poezia lui, fapta lui, acțiunile lui. Și astăzi cred că avem nevoie de astfel de modele, de oameni adevărați, oameni autentici. Pentru mine cred că este o simbioză frumoasă de tandrețe și putere, de om luptător și cutezător, de curaj și în același timp de bun simț, de franchețe, de capacitate de muncă și de inspirație. Așa apare el astăzi la distanță de trei decenii.

În 2023 se împlinesc trei decenii de când nu mai este printre noi. Eu încerc să-l readun din frânturi, din versuri, din imagini, ca într-un puzzle. Să regăsesc poate niște răspunsuri la anumite întrebări care mă macină și pe mine la vârsta maturității, la vârsta împlinirilor, la vârsta la care privești poate viața de pe o altă înălțime.

Radio Chișinău: Care sunt cele mai memorabile opere semnate de poetul Ion Vatamanu? Dacă sunt anumite poeme care au o anumită istorie…

Leontina Vatamanu: În 2017 am montat spectacolul ”Pasăre Eu” și atunci m-am cufundat plenar în poezia lui tata pentru că am selectat poeziile din care să construiesc acest spectacol. Mi-am dat seama cât de autobiografică este poezia lui și cât de bine punctează fiecare etapă a vieții sale, pornind de la primul volum lansat în 1962, ”Primii Fulgi”, și până la volumul ”Atât de mult al pământului” – primul care a apărut în grafie latină și ultimul volum care a apărut în timpul vieții. Nu știu ce să spun referitor la ceea ce îmi este mai aproape sufletului. Este atât de complexă, atât de vastă și necuprinsă poezia lui și inepuizabilă în sensul că mereu găsești și regăsești sensuri noi, imagini, emoții noi. Apar la suprafață subtexte, subtilități, sensuri noi. Îți dai seama că e foarte caleidoscopică și foarte neobișnuită. Lucrând la acest spectacol, mi-am dat seama cât de amplă, complexă este poezia sa. Ceea ce am cules, ca într-un buchet de poezii din această grădină imensă, au fost anume poeziile care l-au redat pe parcursul întregii perioade de creație și au redat și zbuciumul lui, anumite întâmplări din viață, anumiți oameni importanți din biografia lui. Au redat și toată paleta de tematică – și poezia lirică, și poezia patriotică, de la finalul vieții.

Am adus cu mine mai multe cărți dragi sufletului meu. Fiecare dintre ele a lăsat câte un strop, câte o amintire frumoasă. De exemplu, cartea copilăriei mele ”Teiul”, ilustrată de pictorul Igor Vieru, îmi este foarte dragă. Îmi amintesc cu un zâmbet despre cum mă ducea tata în atelierul pictorului Igor Vieru și discutau acolo despre ilustrațiile acestei cărți, executate toate într-un verde specific. Țin minte toate aceste ilustrații înșirate prin tot atelierul. Acest verde foarte viu și foarte mustos. Eu, care eram pasionată de desen, pentru mine acel atelier era un fel de cuib al creației. Îmi imaginam că aș vrea și eu să fiu înconjurată de pensule și pânze. Țin minte discuțiile lor despre carte, despre cum să arate, despre poezie. Îmi amintesc cu drag și momentul în care tata a adus această carte acasă, proaspătă din tipar, simțeam mirosul. O frunzăream cu mare interes pentru că voiam să văd cum au încăput acele ilustrații între filele cărții. Vreau să spun că deseori recurgeam la ea atunci când trebuia să vin la școală cu o poezie despre mamă, despre patrie. Eu aici le căutam, în creația lui tata.

Radio Chișinău: ”Ion Vatamanu este unul dintre poeții care au împrospătat cu noi și îndrăznețe metafore, cu o nouă gândire artistică poezia noastră.

Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu.  Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act liric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt. ” spunea poetul Grigore Vieru

Leontina Vatamanu: întreaga viață a lui Ion Vatamanu a fost expresia iubirii până la capăt iar pasărea, frunza, iarba, cerul, verdele sunt pentru mine imagini, cuvinte, care se asociază direct cu universul poetic. Poezia are pentru mine, această imagine a păsării.

Ion Vatamanu poate a murit de mai multe ori, în cuvânt la masa de scris, dar tot acolo în cuvânt, între filele cărților îl putem regăsi și este viu și astăzi.

Radio Chișinău: Mărturiseați la un moment dat că Ion Vatamanu nu a fost niciodată membru al partidului comunist și de aceea în perioada sovietică a avut mult de suferit…

Leontina Vatamanu: A fost un om care s-a ținut de niște principii, și aceste principii l-au costat din onoruri, carieră, libertatea de circulația. Foarte mulți ani a fost o persoană căreia i s-a interzis să călătorească peste hotarele Uniunii Sovietice, deși a fost invitat ca și chimist, ca și savant la mai multe evenimente internaționale. Întotdeauna a primit un refuz din partea autorităților. De asemenea, era citit foarte atent de către cenzorii vremii, era supus cenzurii, i-au fost tăiate cărțile. Erau tăiate fragmente întregi din poeme și sigur că el ca și creator nu era de acord și atunci i se punea sub semnul întrebării întreaga carte. Știu că nu i-a fost ușor, a pătimit mult, dar a avut un mare susținător alături care fost mama mea, Elena Curicheru-Vatamanu, cea care l-a încurajat, l-a susținut în momentele grele, i-a oferit încredere. Tot ea este cea care după moartea lui a făcut foarte mult pentru ca opera lui să fie reeditată, să fie cunoscută. E un lucru de care sunt mândră și care mă inspiră.

Bunica este la Costiceni. A împlinit recent 101 ani. Ea, în satul ei de baștină, îl așteaptă cu același dor pe feciorul său Ion Vatamanu. De doi ani a început și ea să scrie poezii. Atunci când mergem la ea ne roagă să le transcriem. Ea le recită, le memorizează și noi le transcriem. Am și publicat în ”Literatura și Arta” o poezie de a ei. Toate sunt închinate fiului ei Ion Vatamanu pe care îl așteaptă încă cu ochii la fereastră. În incinta casei sale, bunica a amenajat o cameră pe care vrea să o transforme în muzeu, o cameră memorială. Are acolo toate cărțile adunate, are fotografii, afișele. Are și un bust pe care l-a comandat ea personal unui meșter din sat și meșterul a făcut bustul lui Ion Vatamanu. Camera respectivă arată foarte frumos. Sperăm ca autoritățile locale să păstreze și în continuare această idee de Muzeu al lui Ion Vatamanu așa încât cei curioși să cunoască locul unde s-a născut cât și cei care vor să îi descopere opera să poată veni acolo să-i deschidă o carte, să citească o poezie, să mai răsfoiască din fotografii. Mă bucur că bunica la această vârstă are așa idei frumoase și le realizează.

Radio Chișinău: Dumneavoastră sunteți regizoare. Ați semnat mai multe filme documentare cu temă patriotică: ”Te iubesc Ion si Doina”, ”SârmAna de pe Prut”, ”Dor de Ion Vatamanu”. Printre ultimele producții este și filmul artistic ”Siberia din Oase”, un film emoționant care relatează drama basarabenilor deportați in Siberia după ocupația bolșevica. În film unul din personaje este chiar mama dumneavoastră care a fost si ea deportata, copil fiind. Care este povestea mamei dumneavoastră?

Leontina Vatamanu: Povestea mamei mele este, probabil, povestea Basarabiei. Ea s-a născut într-o familie de învățători, de intelectuali care a fost pur și simplu destrămată și distrusă de imperiul sovietic, care a venit nu doar cu niște tancuri, dar și cu o mașinărie întreagă de distrugere. A suferit în primul rând elita Basarabiei. Familia mamei mele, o parte a fost deportată în Siberia, mai întâi a pătimit tatăl ei, scriitorul Mihail Curicheru, după care a fost deportată în Siberia și mama, împreună cu buneii. Mama mamei împreună cu sora ei, s-au refugiat într-un vacarm al fugii și al evacuării, în România, în 1944. Mama a rămas aici împreună cu buneii. Eu mereu am făcut această paralelă a destinului Basarabiei cu destinul mamei. Ea fiind ruptă de mama ei, pe care a revăzut-o foarte rar, mama ei stabilindu-se la București. Tot timpul am văzut în ea această dorință de a se apropia de mama. Aceeași dorință probabil o are și Basarabia privind mereu încolo către Prut, la mama ei. Eu am descoperit povestea mamei mele fiind adolescentă. Răsfoiam un album de fotografii, iar cele din Siberia erau dosite acolo. Mama mi-a povestit despre cum a fost deportată. Cum au trăit acei ani în Siberia, departe de casă. Cum au supraviețuit. Cred că această poveste m-a urmărit. Mi-am zis că neapărat am să fac cândva un film la această temă. Am așteptat într-un fel să se înființeze Centru Național al Cinematografiei din Moldova, și să aplic, să fac acest film pe banii statului. Mi s-a părut un lucru firesc și principial ca acest film să fie făcut pe banii statului, astfel cumva asumându-ne noi toți, ca și comunitate, ceea ce s-a întâmplat cu deportații noștri.

Radio Chișinău: Credeți că această dramă a basarabenilor, dramă din familie, l-a motivat și l-a inspirat pe poetul Ion Vatamanu să fie un aprig luptător pentru limba română și valorile naționale?

Leontina Vatamanu: Tatăl meu a fost un om care nu a tolerat nedreptăți, inclusiv această nedreptate - deportarea bunicului Mihail Curicheru, care nu a mai revenit din Siberia și a murit la 33 de ani - un simplu învățător care a construit o școală în satul Făgureni, care a activat până nu demult și unde s-au format generații de elevi. Tata a dedicat un poem lui Mihail Curicheru, scriitor basarabean. Un poem foarte frumos. Iar toată această luptă, da, ea vine și din aceste nedreptăți la care a fost și el martor pentru că și părinții săi au fost oameni gospodari, au avut pământuri care li s-au luat și s-au dat colhozului. Tata a fost cel care a trăit foametea organizată, a trăit cenzura, pe pielea lui. Eu cred că toate aceste lucruri pe undeva l-au inspirat și împreună cu alți scriitori a fost atunci în perioada Renașterii Naționale pe linia întâi a luptei pentru valorile naționale. Mă bucur că a fost printre cei care a reeditat ”Glasul”, prima publicație postbelică în grafie latină.

Radio Chișinău: publicată clandestin în Țările Baltice, pentru că în spațiul dintre Prut și Nistru încă acest lucru nu era posibil.

Leontina Vatamanu: Da, e o istoria foarte curioasă. Mă gândesc cu atâta jind dacă ar fi fost tata lângă mine câte lucruri l-aș întreba și câte lucruri ar avea de povestit… mai ales în timpurile de astăzi când cumva ne-am debusolat, într-un fel, nu mai știm ce am vrut să construim atunci când am pornit acest stat-Republica Moldova. Atunci erau altele obiectivele, visele și vectorul pe care se lansa această țară. La un moment dat iată ne-am pierdut drumul și batem pasul pe loc, sau am bătut pasul pe loc. Să sperăm la o redresare și o revenire pe făgașul acela. Oamenii care au pornit atunci masele, țăranii, muncitorii, oamenii simpli și i-au coagulat în jurul unor idei naționale au fost niște cutezători. A fost nevoie de oameni de caracter, de niște vizionari, de niște oameni lucizi și s-au dovedit a fi acești scriitori, acești intelectuali. În fond, rostul unui intelectual este de a fi un om lucid și de a putea cumva ține mâna pe pulsul societății și în momentul în care pulsul este mai slab să inoculeze energie, putere, credință, speranță. Și probabil fiecare popor trebuie să aibă astfel de motoare. Cred că tatăl meu a fost și un motor și o busolă.

Radio Chișinău: La ce lucrați în prezent. Aveți vreun film în proces de producție?

Leontina Vatamanu: Anul trecut am lansat o carte dedicată deportărilor: ”Copiii Basarabiei în gulag”, și aș vrea foarte mult să mai public și volumul doi pentru că această carte adună istorii și fotografii din arhivele personale ale deportaților. Mi-am dat seama că în aceste arhive personale găsim niște fotografii de o valoare inestimabilă și că ar merita să le adunăm în niște albume colective pe care tânăra generație, mai cu seamă, ar putea să le frunzărească, să le găsească, să le vadă- aceste fotografii fiind mărturiile calvarului din Siberia și a existenței acestei file în istoria noastră. De asemenea, lucrez la un proiect de documentar dedicat refugiaților basarabeni în perioada 1940-1944. Este un proiect complex care necesită multă cercetare, pentru că este vorba de istorie. Atâta timp cât mai există printre noi martorii acelor evenimente aș vrea să realizez acest documentar în care oamenii povestesc niște lucruri cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat în Basarabia anilor 1940, 1944 și după. Au fost niște ani extrem de grei. Este o mare minune că totuși mai pâlpâie în noi încă niște lucruri și în ziua de astăzi. Nu știu cu ce aș putea să asemui acest pământ, probabil cu o grădină peste care s-a trecut cu plugul însă totuși mai răsar niște vlăstare noi, muguri noi, și grădina încolțește, înverzește și înflorește.

Radio Chișinău: Ați lansat recent o pagină de Facebook prin care chemați pe toți cei care l-au cunoscut sau vor să îi cunoască opera să se alăture. Ce v-a determinat să realizați această pagină?

Leontina Vatamanu: Neuitarea. Pentru că anii trec și vine o altă generație, tânără, care probabil nu știe, sau știe mai puține lucruri despre Ion Vatamanu. Poate nu i-a auzit vocea, nu i-a auzit discursurile din Parlament, nu l- auzit recitând versuri, nu-l cunoaște și aș vrea pentru această tânără generație să-l fac prezent. Aș vrea să postez, din când în când, câte o poezie, câte un material video, câte o fotografie, câte o reflecție de a lui Ion Vatamanu, și poate oamenii care frunzăresc întâmplător Facebook-ul, sau alte rețele de socializare, să se oprească o clipă asupra unei poezii, unui gând, asupra imaginii chipului său și astfel să-l descopere. Probabil este o cale simplă dar eficientă în același timp, pentru că nu prea regăsim volumele sale astăzi în librării. Această pagină va fi o antologie să spun așa de poezie, și în aceleași timp va fi spațiul în care vor putea aduna câte o amintire sau câte un gând despre creația lui Ion Vatamanu. Astfel, sper că va fi mai prezent în spațiul nostru cultural și public.

Îmi iertați emoțiile. Atunci când vorbesc despre tata tot timpul am un nod în gât. Eu vă îndemn să-i deschideți cărțile, să-i citiți din operă. Acesta va fi cel mai frumos gest de omagiu a celui care și-a dedicat viața creației, dar și acestui plai oamenilor acestui pământ pe care i-a iubit foarte mult!

Vă mulțumim!

Cred că ar fi frumos să citim câteva poezii, printre care și prima poezie publicată în primul volum ”Primii Fulgi” , că tot suntem la final de iarnă, să amintim de un Ion Vataman proaspăt, tânăr, în floarea tinereții, în floarea vieții, un tânăr înalt, frumos și plin de vise:

PRIMII FULGI

Cad fulgii,

Cristale vii,

Cad primele mele

Bucurii

Peste câmpuri albastre,

Peste drumuri

Cu urme-nvechite,

Peste-un zâmbet de fată.

Cad primele mele așteptări,

Stelele mele albe

De vise,

Și se topesc

Undeva pe hogeaguri,

În inima nopților,

Și bat câte unul

La geamurile,

Ce-s parcă niște pleoape adormite...

Cad fulgii

Ca primele vise

Și m-oi trezi dimineața

Cu porțile ninse...

IUBIRE

Ningea matematic, calculat,

ningea fără taină și vis,

Ningea prin geamul deschis,

Ningea cu lună:

-Elena, iubirea mea bună...

Ningea cu duh de cretă,

Ningea numai alb – zăpadă incertă,

Ningea ca-ntr-un desen pe-o copertă,

Ningea negrăbit:

-Elena, atât am șoptit.

Ningea ca-ntr-o schemă, econom,

Ningea numai vânt decolorat,

Ningea peste sufletul meu înghețat,

Ningea-ncet...

Și-o lumină s-a retras către piept,

Și-a dat la o parte mătasea subțire,

Și tu-ai devenit amintire,

Și-abia deslușeam că șoptesc

Incontinuu:

-Elena, iubire!

-Elena, iubire!

ORA PĂSĂRII

E ora, iubito, e ora să cânt,

Să chem în pădure păsările toate.

Te uită: răsare pe cer un cuvânt

Și inima-n tremure bate...


E ora, iubito, e ora de rugă,

În templul senin, la făclie.


Te uită: cuvântul în suflet se urcă,

În frunză - o clipă târzie...


E ora, iubito, e ora să cânt

În flaut adormitele zări.

Te uită: poetul moare-n cuvânt,

Iar cuvântul naște cântări.

PASĂRE EU

În fiecare lucru, om sau noțiune

Aud o pasăre cântând...

În fier e pasărea de fier,

În gumă – pasărea de gumă...

Fiecare lucru, om sau noțiune

Acestui cânt de pasăre

În totul se supune...

Și e destul din careva din ele

Să evadeze

aceste două aripi-antiteze,

Că lucrurile-ntr-o clipă se confundă,

Și nici să-ntrebe, vai, nu pot,

Nici să răspundă...

Îmi caut păsările

Prin fapt de noapte,

Le chem acasă,

Mi-e dor

De pana lor,

De cântul lor...

VERDELE POETULUI

Verde, numai cer,

Verde, numai șes,

A căzut poetul –

Stea în univers.

A iubit poetul

Țara lui de frunze,

O iubire verde –

Ierbile pe buze.

A strigat poetul:

Mamă, scump pământ!

Verde, numai iarbă,

Verde, numai vânt.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Mon
-0
Tue
0
Wed
3
Thu
7
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău