„Sunt născută în Basarabia, am plecat la 2 ani de aici, nu-mi amintesc nimic, însă legăturile mele cu Basarabia au fost și rămân profunde, pentru că în refugiu care a fost greu, părinții aveau servicii, iar eu rămâneam cu bunicii. Bunicii erau instruiți să nu scoată o vorbă de unde sunt, să nu amintească cuvântul Basarabia,  erau terorizați… Atunci când rămâneam acasă, eu mă jucam acolo lângă ei, iar ei povesteau și boceau. În fiecare zi era oră de bocet! Povesteau și luau la rând toate localitățile și toate satele și toate cunoștințele… Doamne! Am auzit astea de zeci de ori! Pentru mine Basarabia era paradisul, pentru că așa rezulta din povestirile lor. Sigură că orice copil își iubește bunicii și eu i-am iubit enorm. Când am început să-mi dau seama și am început să refac filmul, mi-am jurat ca numele lor să ajungă în Basarabia. Bunelul meu se numea Mihail Codreanu, bunica - Elisabeta Codreanu. Părinții – mama era Ana Codreanu  după căsătorie Ana Goian, tata - Chiril Goian. Eu am fost prima care a venit în Basarabia, din 1966 în fiecare an. Aici nu veneam în numele meu, veneam în numele lor. Aveam ochii mari, voiam să văd tot. Recunoșteam tot, localități, denumiri  locuri și mă identificam cu ceea ce știam din povestirile lor. Părinții mei nu au vrut să vină niciodată, au revenit o singură dată, acum când erau foarte bătrâni, pentru că s-au refugiat în condiții groaznice, cu intrat pe geam în vagon, cu perspectiva de a nu fi intrat și de a fi rămas pe peron. Urca unul și doi rămâneau pe peron. Amintirea a fost atât de înfiorătoare încât nu mai voiau s-o retrăiască. Eu veneam la unchii mei. Bieții mei bunici evocau fiecare pom: Doamne, ce perje, ce poamă, ce prasade! Și fatalitate – primul an în care am venit în Basarabia se rupeau pomii de rod, erau susținuți cu niște prăjini”.

Domeniile pe care le cercetează Iulia Mărgărit sunt istoria limbii române și a graiurilor românești, etimologia, lexicografia, iar limba română a învățat-o la școala de fete, cu profesoare originare din Basarabia, care s-au refugiat în România:  

„Limba pe care o vorbesc eu am învățat-o de la profesoare basarabence, care s-au refugiat. Basarabia a avut o elită cum nu vă închipuiți. O elită excepțională, din domni și doamne! România în cei 20 de ani a reușit o performanță excepțională – să trimită copii din Basarabia la școli din România. Eu am avut doi unchi – unul a făcut școala la Ploiești, unul la Sighetul Marmației, iar tata a făcut școala la Iași. Așa se explică faptul că ei vorbeau atât de bine limba română încât îi învățau și pe alții. Profesoarele mele aveau numea care ar fi fost suficiente să le demaște ca origine, dar eram copil și nu-mi dădeam seama că Tamara este un nume strâns legat de Basarabia, Olga, de asemenea. Tamara Roșianu, Olga Zăvoi, Lidia Sarion erau profesoarele mele de limba română. Iar limba română se învăța atunci atât de metodic. Fiecare avea un caiețel în care își nota cuvintele pe care le învăța săptămânal, cu explicații. Așa ne îmbogățeam vocabularul. Iar când eram ascultate primeam notă pentru expunerea problemei, iar pentru felul în care vorbim - o altă notă. De ce este important cum vorbim – pentru că limba este cartea de identitate a unui individ. Ce vorbești aceea ești”.