OAMENII CETĂȚII/ George Pohilă: De când am început să înțeleg ce e lumea, a murit comunismul pentru mine (AUDIO)

  • 08 Septembrie 2019 15:18
0%
00:00:00
00:00:00

George Pohilă este un român care locuiește la New York, în Statele Unite. Părinții lui sunt originari din Basarabia, din satul Putinești, profesori care s-au refugiat în România în anii 40, la fel ca și un unchi și o mătușă de-ai lui. Astfel, jumătate din rudele sale au rămas în partea aceasta a Nistrului.

A vizitat Basarabia prima dată în 1959 și ultima dată în 1973. În această vară a revenit, după 46 de ani, în satul natal al părinților săi.

George Pohilă, stabilit în SUA din 1983, spune că de la 18 ani și-a dorit să plece din România comunistă.

De când am început să înțeleg ce e lumea, a murit comunismul… Bunicul meu de pe mamă a murit la canal. Nu mi-a plăcut comunismul, mi s-a părut un sistem contra naturii umane, contra demnității umane. Când te uiți în primul paragraf al Constituției americane care spune că libertatea și drepturile tale ca om vin de la creator, nu de la guvern, nu de la un potentat,  nu de la țar, de la împărat – de la creator! Nimeni nu ți le poate lua. Numai dacă stai și te gândești la aceasta ce înseamnă – creatorul, nu contează în ce crezi, că ești religios sau nu, ori natura, ori dumnezeu, în ce crezi, dar nu de la guvern, nu de la cineva care are puterea politică”, spune el.

Aflat de 36 de ani la New York, George Pohilă a păstrat o dragoste deosebită pentru România, Basarabia și pentru limba română și i-a învățat pe cei doi fii ai săi, născuți în Statele Unite, să vorbească românește:

„M-am născut român, mor român. America e a doua țară pentru mine, o iubesc, că a fost foarte bună pentru mine, dar România e prima țară, acolo m-am născut. Sigur că-mi place America, dar inima mea e la România. Dacă, să zicem, joacă Simona Halep cu o americancă, țin cu Halep”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:1,03 m/s
Sun
11
Mon
11
Tue
14
Wed
16
Thu
14
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6