OAMENI ȘI IDEI | Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău. Elena Taragan: „Nu putem ignora filmul românesc. Este interesant în sine, prin tematică și emoțiile pe care le trezește” (Audio)

  • 01 Octombrie 17:15
0%
00:00:00
00:00:00

Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău în perioada 16-19 octombrie. Vor fi difuzate, în premieră, cinci dintre cele mai așteptate filme ale anului. „În Rep. Moldova evenimentul cinematografic Zilele Filmului Românesc s-a dezvoltat și a căpătat tot mai mult conținut. Și mă bucur că există această intenție de a colabora, de a face în așa fel încât, filmul românesc să fie prezent pe ecranele de aici”, a declarat Elena Taragan, PR Manager al evenimentului cinematografic ZFR, în cadrul emisiunii „Oameni și Idei” de la Radio Chișinău.

Potrivit Elenei Taragan, programul este structurat astfel încât să ofere publicului șansa de a vedea filme consacrate, semnate de nume legendare, dar și producții noi, premiate la festivaluri internaționale și realizate de regizori importanți.

„Nu putem ignora filmul românesc. Este interesant în sine, prin tematică și emoțiile pe care le trezește – de la râs la lacrimi. Ne dorim să oferim spectatorului această experiență unică – aceea de a vedea filme românești importante pe ecrane mari, pentru că în prezent, nu există o distribuție constantă a acestor producții în Republica Moldova. Sunt producții foarte apreciate, respectăm criteriul ca acestea să provină de la regizori cu un palmares important și să fie premiate la festivaluri internaționale”, a spus Elena Taragan.

Cinci dintre cele mai așteptate filme ale anului, între care noile producții de regizori cunoscuți precum Tudor Giurgiu și Igor Cobileanski, dar și propunerea României la Premiile Oscar, se vor vedea în premieră în Republica Moldova la ediția a 11-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău.

Elena Taragan consideră că educația cinematografică trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, pentru că dezvoltă simțul estetic și deschiderea către cultură:         

„În general, este nevoie să cunoști filmul, pentru că filmul de calitate vine în tandem cu alte arte, în special cu literatura. Filmul este, într-un fel, o esență a literaturii – într-o oră și jumătate poți înțelege și descifra mesajul unei opere literare. Filmul și literatura au aceeași bază dramaturgică și, din punctul meu de vedere, trebuie să vină împreună: să vezi filme și, în același timp, să citești literatură. Filmul românesc vorbește despre noi, despre identitatea noastră, iar spectatorii merită să aibă acces constant la aceste producții”, a precizat  Elena Taragan

Astfel, Zilele Filmului Românesc la Chișinău nu sunt doar o sărbătoare a cinefililor, ci și o punte culturală între publicul din Republica Moldova și cinematografia românească actuală, aflată într-un moment de recunoaștere internațională.

ZFR aduce anual cele mai noi și importante filme românești în premieră în Republica Moldova. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Thu
7
Fri
10
Sat
15
Sun
12
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău