OAMENI ȘI IDEI | Vera Nastasiu, profesoară de dicție: „Un aspect esențial pe care mulți îl neglijează este influența odihnei și a somnului asupra calității vorbirii” (VIDEO)

  • 26 Martie 11:26
OAMENI ȘI IDEI | Vera Nastasiu, profesoară de dicție: „Un aspect esențial pe care mulți îl neglijează este influența odihnei și a somnului asupra calității vorbirii” (VIDEO)

Într-o lume în care primul impact contează enorm, felul în care vorbim ne poate deschide uși sau, dimpotrivă, ne poate limita oportunitățile. Despre importanța dicției, a tonului potrivit și a clarității în exprimare, a vorbit Vera Nastasiu, profesoară de dicție și discurs public, în cadrul emisiunii „Oameni și Idei” de la Radio Chișinău.

Vera Nastasiu spune că dicția este mai mult decât pronunția corectă a cuvintelor.

„Pentru mulți, dicția este doar o chestiune de articulare clară a sunetelor, însă aceasta este doar o parte dintr-un proces mult mai complex. Dicția nu se rezumă la corectitudinea pronunției, ci vizează și corectarea defectelor de vorbire, capacitatea de a fi clar și ușor de înțeles. Sunt persoane care nu au defecte de vorbire, dar când deschid gura, nu înțelegi ce spun. De ce? Pentru că nu lucrează corect cu mușchii faciali, nu deschid gura suficient sau nu duc până la capăt finalurile de cuvânt. Dicția nu înseamnă doar sunete clare, ci și încredere în sine. Atunci când vorbești corect, ești perceput ca o persoană încrezătoare și competentă”, explică Vera Nastasiu.

De ce un somn bun este esențial pentru un discurs clar?

Un alt aspect esențial pe care mulți îl neglijează este influența odihnei asupra calității vorbirii.

Dacă ai bâlbe frecvente, întreabă-te mai întâi cât ai dormit. Somnul este unul dintre cele mai mari secrete ale unui comunicator bun. Dacă nu dormi suficient, a doua zi te vei bâlbâi, îți vei pierde ideile și vei avea dificultăți în a te exprima coerent”, explică specialista.

Bineînțeles, chiar și cei mai experimentați oratori pot avea zile proaste. Vera subliniază că este firesc să greșim, dar dezvoltarea abilităților de vorbire necesită exercițiu constant.

„Un exercițiu foarte simplu, dar extrem de eficient pentru îmbunătățirea dicției este să citești cu voce tare. Citește zilnic, vorbește mai des și scrie ceea ce citești. Aceste trei elemente îți vor îmbunătăți claritatea și fluența în exprimare”, subliniază Vera Nastasiu.

O altă componentă esențială a dicției este tonalitatea vocii, care poate influența emoțiile interlocutorilor. 

„O tonalitate potrivită creează conexiuni între oameni. Sunt persoane energice, altele agresive, care vor să impună un punct de vedere, și oameni triști, pe care îi recunoști ușor după felul în care vorbesc. Dacă vrei să îți schimbi tonalitatea, schimbă mediul în care te afli! Ieși din casă, interacționează cu oameni noi, explorează alte contexte sociale. Dacă rămâi închis în aceeași rutină și te limitezi la rețelele de socializare, schimbarea nu va veni”, atenționează Vera Nastasiu.

Dicția în școlile din Republica Moldova

Când este vorba de educația dicției în școli, situația este departe de a fi ideală, spune profesoara de dicție: „În clasele a cincea și a șasea există mici mențiuni despre ce înseamnă dicția, dar nu sunt suficiente. Profesorii nu au un curriculum clar, nici materiale de suport care să îi ghideze. Pentru ca această abilitate să fie cu adevărat dezvoltată în școli, este nevoie de un sprijin educațional real de cărți și resurse care să explice concret cum se învață și se perfecționează dicția.”    

Dicția nu este un lux, ci o necesitate. Felul în care vorbim ne definește, ne deschide oportunități și ne ajută să ne impunem ideile cu claritate și încredere. Fie că ne dorim să avem un impact mai mare în conversațiile de zi cu zi, să evităm bâlbele sau să ne îmbunătățim tonul vocii, exercițiul constant, somnul suficient și expunerea la contexte sociale diverse sunt cheia succesului.

Interviul integral cu Vera Nastasiu îl puteți urmări mai jos: 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Fri
13
Sat
11
Sun
13
Mon
13
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău