Tânăra reușește să inspire oamenii pe care îi întâlnește și să transforme lumea din jurul său într-o lume frumoasă și plină de culoare. La cei doar 19 ani pe care îi are împliniți, Dumitrița este deja autoarea a zeci de picturi, multe dintre ele fiind realizate în spații publice sau în casele oamenilor.

”Inspirația mea a fost o mătușă de a mea care, acum cinci ani, pe când aveam doar 13-14 ani, m-a rugat să îi desenez un perete din bucătărie. Sigur că aveam multe emoții. I-am desenat un pepene roșu mare și alături un băiețel care mănâncă o felie de pepene. Un desen amuzant și în același timp intrigant” îmi povestește Dumitrița.

Inspirați de băiețelul cu felia de pepene de pe peretele mătușii, de atunci, zeci de locuitori din Răzeni, rude, vecini, conducerea grădiniței din sat, i-au solicitat Dumitriței să le transforme pereți, poduri, garduri, stații de așteptare a transportului public sau simple obiecte vechi, în opere de artă.

”În total cred că am realizate în jur de 50 de lucrări de ale mele în satul Răzeni.  Foarte mulți oamenii îmi cer să le pictez peisaje, sau simboluri pitorești precum viță de vie, păsări, flori... Unii oameni îmi cer restaurarea unor obiecte vechi, uzate de care sunt atașați și nu se pot despărți”

Fiecare artist are darul său, este de părere Dumitrița- unul tămăduiește prin operele sale, altul relaxează ochiul privitorului. Ea își dorește să inspire oamenii să vadă noi simboluri în desenele sale.

”Atunci când desenez, în cele 12 ore de lucru, de una singură, am suficient timp să mă gândesc la toate, inclusiv la iubire. Vin foarte multe idei, am foarte multe dorințe. Sper să le realizez pe toate. Când vezi că îți iese ce ți-ai propus atunci ești și mai inspirat și îți pare că toată lumea este a ta. Atunci apare dragostea pentru orice, nu doar pentru un băiat, ci iubești toată lumea din jurul tău”

Dumitrița nu a mers la cursuri de pictură și nu a avut un profesor decât pentru câteva săptămâni. În ultimii cinci ani își dezvoltă talentul de una singură.

”Timp de o lună am mers la ceva cursuri, dar cred că simțeam că școala într-un fel îmi alunga felul în care pictam. De aceea am renunțat. Mi-am dorit să îmi păstrez stilul. M-am străduit să simt culorile, ideea desenului, iar acum când cred că stilul nu mi-l mai poate lua nimeni, este în sângele meu, îmi doresc să merg la o școală de arte ca să învâț cum să desenez corect.

Acolo unde începusem eu să merg la cursuri de pictură, profesorul lucra cu mai mulți copii în același timp. De obicei se predă ceva standart pentru toți și nu ceva adaptat și individualizat la fiecare cursant. Țin minte cât de mult îmi doream să desenez chipuri de oameni. Îmi aduc aminte că prima mea iubire, era un băiat atât de frumos, pe care îmi doream să pot să îl desenez. Plângeam că nu pot desena portrete. Profesoara însă tot amâna acest curs. Mă simțeam dezamăgită, simțeam că parcă nu mă dezvolt suficient. Datorită lui am început să desenez portrete. Am încercat sigură până am văzut că îmi reușește. Da, la acele cursuri am vândut primul meu tablou, dar asta doar m-a încurajat și când am văzut că îmi reușește am decis că pot face asta și singură.”

Absolventă de liceu în acest an, Dumitrița își dorește să își continue studiile în România la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Autor: Ina Guțu