O scrisoare semnată de Karl Marx, vândută cu peste 53.000 de dolari la o licitație în SUA
-
09 Martie 2018 18:35
O scrisoare „extraordinar de rară", scrisă de filosoful german Karl Marx și datată 1 octombrie 1879, s-a vândut joi cu peste 53.000 de dolari la o licitație desfășurată la Boston (Massachussets, SUA), relatează EFE.
În scrisoarea trimisă de la Londra, Marx îi solicita editorului britanic Collet Dobson exemplare ale cărții sale "Revelations of the Diplomatic History of the 18th Century", potrivit unui comunicat difuzat de casa de licitații RR Auction.
„La întoarcerea mea de pe malul mării am găsit scrisoarea dumneavoastră din 23 septembrie. Mi-ar plăcea, dacă sunteți amabil, să-mi mai trimiteți câteva exemplare ale cărții mele 'Revelations' având în vedere că nu mi-a mai rămas niciunul", notează în această scrisoare Marx.
Foaia de hârtie pe care a Marx a scris acest scurt mesaj este „lucioasă", în timp ce scrisul „este închis la culoare, precis și ușor de citit, în pofida mâinii mici și distinctive" a filosofului, se arată într-o notă a experților. „Scrisorile lui Marx sunt extraordinar de rare și practic inexistente în afara spațiului academic: în aproape 40 de ani de activitate, aceasta este unica pe care am găsit-o", arată în comunicat Bobby Livingston, vicepreședintele executiv al RR Auction.
La aceeași licitație, casa americană a vândut o fotografie a lui Mahatma Gandhi, semnată de el însuși, pentru suma de 41.806 de dolari.
Sursa: Agerpres