O rachetă trasă din Fâșia Gaza spre Israel care a ripostat

  • 30 Noiembrie 2019 08:55
O rachetă trasă din Fâșia Gaza spre Israel care a ripostat

Armata israeliană a anunțat vineri că a vizat o poziție deținută de Hamas în Fâșia Gaza, ca represalii la un tir cu rachetă din enclava palestiniană asupra sudului Israelului, notează AFP, preluat de Agerpres.

A fost a treia rachetă lansată din Fâșia Gaza contra Israelului în tot atâtea zile, la două săptămâni după confruntări între statul evreu și Jihadul Islamic, una din grupările armate din Gaza.

Mișcarea islamistă Hamas controlează teritoriul palestinian din 2007.

"Mai devreme în cursul serii, o rachetă a fost trasă din Fâșia Gaza spre Israel. Ca răspuns, un avion de vânătoare al armatei israeliene a atacat un post militar al Hamas din nordul Fâșiei Gaza", a precizat armata într-un comunicat.

La 12 noiembrie, armata israeliană a efectuat o operațiune țintită pe teritoriul palestinian împotriva unui comandant al Jihadului Islamic, una din mișcările armate prezente în enclava palestiniană cu două milioane de locuitori și sub blocada israeliană.

Ca represalii, Jihadul Islamic a tras circa 450 de rachete în două zile spre Israel, dintre care un număr important au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă israelian, potrivit armatei care a replicat vizând ținte ale Jihadului Islamic în enclavă.

După două zile de confruntări, care s-au soldat cu 36 de morți în Fâșia Gaza și niciunul în Israel, Jihadul Islamic și statul evreu au convenit asupra unui armistițiu fragil care a intrat în vigoare la 14 noiembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău