O rachetă nucleară britanică a eșuat la teste și s-a îndreptat spre SUA
-
22 Ianuarie 2017 13:19
Un test al unei rachete britanice Trident, ce poate transporta încărcătură nucleară, efectuat în largul Floridei, a eșuat, iar racheta s-a îndreptat spre continentul american, scrie The Sunday Times.
Un înalt oficial din Marina britanică a declarat că racheta lansată de pe un submarin a luat-o la un moment dat în direcția greșită, informează Digi24.
Acesta a fost singurul test al unei rachete britanice cu capacitate nucleară din ultimii patru ani și a avut loc cu puțin înainte ca Theresa May să devină premier, după ce majoritatea britanicilor au votat pentru ieșirea din UE.
May a omis orice mențiune a a testului eșuat când a convins Parlamentul să cheltuiască 40 de miliarde de lire sterline pentru noile submarine Trident, în primul său discurs important în Legislativ, din luna iulie.
Parlamentul, care în 2007 a fost a fost de acord cu principiul de a înlocui sistemul, a votat anul trecut pentru construcția a încă patru submarine, pentru a se asigura că Londra are suficiente arme nucleare.
Rachetele Trident au fost testate numai de cinci ori în ultimul secol, deoarece costă peste 21 de milioane de dolari una.