O nouă sesizare la CC pe marginea acordului de împrumut din partea Federației Ruse, depusă de Sergiu Litvinenco

  • 24 Aprilie 2020 14:41
O nouă sesizare la CC pe marginea acordului de împrumut din partea Federației Ruse, depusă de Sergiu Litvinenco

O nouă sesizare pe marginea acordului de împrumut din partea Federației Ruse a fost depusă la Curtea Constituțională, de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco. Acesta contestă două prevederi pe care le consideră păguboase pentru Republica Moldova, mai exact ”transformarea datoriilor companiilor care iau credite din băncile rusești în datorie de stat și facilitarea de facto a companiilor rusești în a ”câștiga” contracte achitate din bugetul țării”, după cum a anunțat deputatul pe pagina de Facebook.

”Printre argumentele de neconstituționalitate pe care le-am subliniat în sesizare se numără:

1) Posibilitatea ca Republica Moldova să se îndatoreze masiv față de Rusia (prin schema pusă la punct – transformarea creditelor companiilor noastre luate de la băncile rusești în datorie către statul rus) face ca țara noastră să fie vulnerabilă față de succesoarea URSS, ceea ce contravine Declarației de Independentă și art.1 din Constituție, care privesc orientarea spre spațiul valoric democratic european în calitate de element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.

2) Rusia nu poate avea atâtea beneficii de ordin financiar pe spatele cetățenilor Republicii Moldova și încă fără a face nimic (prin schema de mai sus) atâta vreme cât are o armată de ocupație pe teritoriul de est al Republicii Moldova. Că armata dislocată în Transnistria este una de ocupație nu o spun eu, ci actele Curții Constituționale, actele CtEDO și multiple rezoluții ale forurilor internaționale.

3) Guvernul a dat cu piciorul în legea care obligă, înainte de inițierea negocierilor pentru semnarea acordului, să se obțină avizul comisiei politică externă din Parlament. Ca să știe și Parlamentul ce fel de acord vrea să semneze Guvernul. Au neglijat Parlamentul, au încălcat legea, iar, prin aceasta, au încălcat și Constituția (principiul statului de drept – art.1 alin.(3) din Constituție).

4) Acest Guvern împreună cu partenerii lor ruși au făcut un acord atât de agramat încât nimeni nu înțelege ce s-a avut în vedere și fiecare interpretează diferit ce e scris în el. Normele juridice trebuie să fie clare, în caz contrar se încalcă standardul de calitate prevăzut la art.23 din Constituție.

5) Prin facilitățile pentru companiile rusești, este încălcat principiul constituțional al concurenței loiale și obligația statului de a proteja această concurență. Companiile rusești sunt avantajate de facto în detrimentul celor moldovenești.

6) Acordul de împrumut poate conduce la creșterea datoriei de stat față de un stat străin (Federația Rusă) fără ca statul sa poată controla efectiv aceasta creștere. Acest fapt periclitează securitatea economica a Republicii Moldova și contravine intereselor naționale ale țării garantate de Constituție.

Toate acestea depășesc cadrul strict financiar al unui împrumut interstatal. Da, Moldova are nevoie acum ca niciodată de sprijin financiar extern, avându-se în vedere dimensiunea crizei economice ce ne așteaptă. Însă guvernarea trebuie să fie extrem de responsabilă în contractarea unor împrumuturi, care nu pot fi făcute cu orice preț. Iar costurile economice și, mai ales, cele politice ale acordului cu Rusia, pot fi extrem de ridicate și pot chiar atenta la securitatea națională a Republicii Moldova”, a scris deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău