Fosta purtătoare de cuvânt a MoldATSA, Anastasia Taburceanu, a restituit statului 500.000 de lei, susține Igor Grosu

  • 09 Iulie 11:03
Fosta purtătoare de cuvânt a MoldATSA, Anastasia Taburceanu, a restituit statului 500.000 de lei, susține Igor Grosu

Anastasia Tăburceanu a restituit statului 500.000 de lei și va continua să facă asta, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu, la declarațiile oferite jurnaliștilor înaintea ședinței Parlamentului.

Igor Grosu a menționat că acești bani vor ajunge la bugetul de stat

De asemenea, președintele Parlamentului a menționa că un angajat MoldATSA și-a depus astăzi demisia, la solicitarea autorităților.

„Noi suspectăm că el a ajuns acolo la o recomandare. Și ancheta, până la sfârșitul săptămânii, trebuie să ne dea date exacte cum a ajuns acolo, a fost concurs sau au fost numire”, a spus președintele Parlamentului.

Precizăm că Anastasia Taburceanu și-a anunțat demisia din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA și a declarat că va restitui sporurile și adaosurile salariale încasate în perioada activității sale la întreprinderea de stat.

Potrivit unei investigații Rise Moldova, Anastasia Taburceanu ar fi fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
21,86
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:2,89 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
19
Mon
22
Tue
23
Arhivă Radio Chișinău