O nouă rută de microbuz va fi lansată. Traseul noii linii va lega Colonița cu Chișinău
-
21 Iulie 2020 15:40
O rută nouă comercială de transport public (de microbuz): Chișinău - Colonița - Chișinău, care va circula până în sectorul Ciocana va fi deschisă. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general, Ion Ceban.
Traseul noii linii de microbuz va fi organizat după cum urmează:
Tur: în raza sat. Colonița: str. Stejarilor, str. Unirii, str. Fântânilor, str. Tohatin, str. Ion Creangă, str. Budești, str. Răsăritului, str. Gheorghe Asachi, str. Ștefan cel Mare; în raza urbei: str. Vadul lui Vodă, str. N. Milescu-Spătarul, str. Ginta Latină, bd. Mircea cel Bătrân;
Retur: în raza urbei: bd. Mircea cel Bătrân, str. Ginta Latină, str. N. Milescu-Spătarul, str. Vadul lui Vodă; în raza sat. Colonița: str. Ștefan cel Mare, str. Albișoara, str. Răsăritului, str. Budești, str. Ion Creangă, str. Tohatin, str. Fântânilor, str. Unirii, str. Stejarilor.
Se stabilesc stațiile intermediare în raza satului Colonița, cele coordonate de Primăria locală, în raza municipiului Chișinău - cele existente pe traseu. Se stabilește unica stație terminus, în satul Colonița, pe str. Stejarilor. Orarul de circulație și itinerarul noii rute va fi stabilit de primăria localității.
Primarul general, Ion Ceban, a menționat că necesitatea asigurării cu transport public a locuitorilor din Colonița vine ca urmare a faptului că pe ruta comercială existentă, nr. 117, au rămas să activeze două unități de transport, în condițiile când 80% din cetățenii satului muncesc în oraș și au nevoie să se deplaseze.
Edilul a mai precizat că atunci când vor fi achiziționate primele autobuze din cele 100 planificate pentru anul curent, unitățile vor fi distribuite în primul rând pe rutele suburbane, unde necesitatea asigurării cu servicii de transport public este mai acută.