O nouă premieră la Teatrul Mihai Eminescu: spectacolul-mărturisire, „Umbra unei umbre”, în regia lui  Emil Gaju

  • 02 Iunie 2021 11:48
O nouă premieră la Teatrul Mihai Eminescu: spectacolul-mărturisire, „Umbra unei umbre”, în regia lui  Emil Gaju

O nouă premieră la Teatrul Mihai Eminescu. „Umbra unei umbre”, în regia lui  Emil Gaju a fost jucată în premieră aseară și va fi prezentată și astăzi la naționalul din Chișinău. Spectacolul-mărturisire „Umbra unei umbre” după piesa autorului american contemporan William Luce, este axat pe viața și patimile lui John Barrymore, actor de geniu, superstar al filmului mut. 

După un an de pandemie, echipa Teatrului Național Mihai Eminescu prezintă o nouă piesă spectatorilor din Chișinău.

Spectacolul relatează ultimele zile ale existenței unui mare actor american, John Berrymore, care a fost întruchiparea formulei geniu-viciu, ilustrând decăderea și autodistrugerea harului, provocate de dependența de licori inspiratoare. În pielea acestui personaj carismatic, obscur și totuși, uman și atașant, intră cu șarm și forță de seducție, Emil Gaju, actor și regizorul spectacolului.

„Supratema spectacolului este artistul în marea trecere. De fapt, este biografia unui mare actor american John Berrymore, din clanul Berrymore, care au fost și părinții și buneii, au fost niște actori foarte importanți din America, a fost un foarte bun actor de teatru și film, a fost poate unul dintre cei mai remarcabil actor de teatru clasic, mai ales în repertoriul Shakespirian. A avut o viață destul de dramatică, dar a reușit, Slavă Domnului, în scurta lui viață să se manifeste în mai multe roluri plenare, Hamlet, și așa mai departe. Deci, practic, acm încercăm să abordăm și tema shakespiriană prin prisma unui actor de mare anvergură modern”, a menționat Emil Gaju. 

Actrița Anișoara Bunescu, Artista Emerită, va interpreta rolul principal feminin, al Anei și al costumierei.

Sunt o actriță într-un rol polivalent și costumieră, și machieuză, și actriță atunci când John Berrymore are nevoie de o actriță pentru bucățile pe care el vrea să le interpreteze, cum ar fi, toate bucățile sunt din Shakespeare, Ophelia și Hamlet, Richard al III-lea și toate personajele pe care pe parcurs o să le vedeți. Când este intervenție, vorbește despre personaje, eu îmbrac repede costumul și le prezint”, a spus actrița. 

Spectacolul-mărturisire, axat pe viața și patimile unui actor de geniu, John Barrymore, se va juca la Sala Studio Valeriu Cupcea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Wed
1
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău