O nouă lege a publicității ar putea fi adoptată spre sfârșitul lunii iulie

  • 09 Iunie 2018 16:12
O nouă lege a publicității ar putea fi adoptată spre sfârșitul lunii iulie

O nouă lege a publicității ar putea fi adoptată spre sfârșitul lunii iulie. Proiectul, elaborat de experții media de la Centrul pentru Jurnalism Independent, Eugeniu Rîbca și Ion Bunduchi, a fost înregistrat în Parlament de către trei deputați ai puterii, în frunte cu Andrian Candu.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Eugeniu Rîbca a declarat că proiectul va înlătura pericolul ca pe piața publicității să se creeze monopoluri, transmite IPN.

Potrivit expertului, legea în vigoare cu privire la publicitate are mai mult de 20 de ani. A fost adoptată în 1997, iar de atunci s-au schimbat multe. O nouă lege cu privire la publicitate era necesară din considerentul că mai multe prevederi ale legislației europene urmează să fie asimilate în legislația națională. Un alt argument ține de publicitatea politică în afara perioadei campaniei electorale, publicitate care nu este reglementată acum. Nu în ultimul rând, este vorba și de publicitatea socială.

„Vorbim cu toții despre o piață a publicității, dar nu avem o evidență oficială a ceea ce înseamnă piața publicității, în general, și piața publicității pe anumite segmente. Ca exemplu, ce înseamnă piața publicității pentru televiziune, ce înseamnă piața publicității pentru radiouri, piața publicității outdoor sau publicitatea stradală, cum o numim. În acest scop proiectul de lege instituie anumite obligații ale Consiliului Concurenței privind asigurarea unei transparentizări a pieței publicității. Cred este un prim pas. Un al doilea pas ține de implementarea legislației în domeniul concurenței”, a notat expertul.

Referindu-se la faptul că în premieră va fi reglementată publicitatea politică în perioada dintre alegeri, Eugeniu Rîbca a spus că astfel de prevederi erau necesare pentru a institui un mecanism clar, astfel încât toți să se implice pe segmentul publicității în condiții egale. „La momentul de față un partid politic se poate adresa la o televiziune și difuza publicitatea doar cu un bănuț pentru minutul de eter. Iar în raport cu un alt partid politic aceeași televiziune poate refuza în general difuzarea publicității politice sau poate solicita prețuri exorbitante”, mai exemplificat expertul.

Eugeniu Rîbca mai spune că, dacă proiectul nu va fi adoptat până la sfârșitul sesiunii parlamentare, există riscul că în toamnă intră toți în febra alegerilor parlamentare și se va uita de acest proiect de lege.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău