O nouă disciplină școlară. La ore vor fi prezenți polițiști
-
24 Martie 2021 08:00
Din septembrie anul curent, elevii din clasele gimnaziale și liceale ar putea studia o nouă disciplină școlară – educație pentru socializare juridică. Responsabili de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) susțin că noua materie școlară va avea drept scop prevenirea infracțiunilor în rândurile minorilor. La ore vor fi prezenți polițiști, transmite IPN.
Într-un răspuns, oferit Agenției de presă IPN, Inspectoratul General al Poliției (IGP) precizează că în 2020 de către minori și cu participarea acestora au fost săvârșite 606 infracțiuni (în 2019 - 664). Astfel, circa 3 la sută din numărul total al infracțiunilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova sunt săvârșite de către minori sau cu participarea acestora. Fenomenul infracțional în rândul minorilor este dominat de infracțiunile mai puțin grave (893), urmate de infracțiunile grave (167) și ușoare (64), după care urmează infracțiunile excepțional de grave (7) și deosebit de grave (6).
Din numărul total al infracțiunilor săvârșite de către minori sau cu participarea acestora în 2020, 341 sunt furturi, 40 – jafuri, 24 sunt acte de huliganism, 13 sunt infracțiuni privind viața sexuală, 4 sunt infracțiuni legate de droguri și alte patru – vătămări intenționate ale integrității corporale.
În primele două luni ale anului curent de către minori și cu participarea acestora au fost săvârșite 74 infracțiuni, ceea ce constituie o descreștere cu circa 27 la sută față de perioada analogică a anului precedent, potrivit IGP.
Corina Lungu, consultant principal la MECC, a precizat că disciplina școlară educație pentru socializare juridical va încerca să dezvolte în rândurile elevilor o cultură juridică și să schimbe optica prin care sunt percepuți reprezentanții organelor de drept. „Acel polițist să nu vină într-o instituție de învățământ doar atunci când e vorba de o încălcare, dar și ca să informeze și să arate cum aceste infracțiuni pot fi prevenite”, a relevat Corina Lungu.
Potrivit responsabilului de la MECC, a fost creat un grup de lucru, alcătuit din reprezentanți ai IGP și cadre didactice, care au elaborat pachetul curricular necesar pentru predarea educației privind socializarea juridică. Noua disciplină a fost pilotată pe parcursul anului curent de studii în clase de opta, în instituții de învățământ din 11 raioane, după care urmează a fi pilotată și în clase liceale.
La orele de socializare juridică, elevii vor învăța despre sancțiuni și modul cum sunt ele aplicate, executarea pedepselor, securitatea în familie, în mediul școlar, în comunitate, securitatea în mediul online, în timpul călătoriilor, în cadrul relațiilor interpersonale, aspecte ale unei vieți fără violență, aspecte ale comportamentului delicvent și deviant, situațiile de risc și cum acestea pot fi depășite, exploatarea prin muncă, traficul de finite umane, extremele psihoemoționale. La orele practice de educație pentru socializare juridică vor fi prezentate studii de cazuri reale, în care profesorul va veni cu partea didactică, iar polișiștii le vor împărtăși elevilor cunoștințele în domeniul juridic.
Ca să fie predată în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, noua disciplină, educație pentru socializare juridică, urmează a fi aprobată de Consiliul Național pentru Curriculum. Cursul va fi opțional. În prezent, o astfel de disciplină se predă în școlile din Georgia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, dar și în instituții de învățământ din alte state.