O melodie Carla's Dreams, în vizorul CNA

  • 26 Mai 2016 08:52
O melodie Carla's Dreams, în vizorul CNA

După „Sub pielea mea”, și melodia „Acele” cântată de Carla's Dreams a ajuns în vizorul CNA.

 Consiliul Național al Audiovizualului din România s-a autosesizat în privința acestui videoclip, pe care urmează să-l ia în discuție în ședința din 31 mai, transmite Digi24.

În ședința de marți, membrii consiliului au luat în discuție piesa „Sub pielea mea”, pentru care au fost primite mai multe reclamații potrivit cărora versurile piesei trimit la consumul de heroină, iar videoclipul muzical conține imagini ”mult prea deocheate”, protagoniștii ”imitând actul sexual, îmbrăcați sumar, în lenjerie intimă”.

Monica Gubernat, membru CNA, a propus decizie de intrare în legalitate pentru acest videoclip, ceea ce ar fi însemnat că melodia nu mai poate fi difuzată la televizor în forma actuală, iar materialul video trebuie refăcut astfel încât să respecte legea audiovizualului.

Propunerea nu a întrunit însă suficiente voturi pentru a fi votată. În favoarea propunerii au votat mebrii CNA Monica Gubernat, Radu Herjeu și Răsvan Popescu, se arată în extrasul din procesul verbal al ședinței de marți, publicat pe site-ul CNA.

Monica Gubernat a cerut ca acest subiect să fie rediscutat în ședința de săptămâna viitoare. Tot atunci ar trebui discutată și autosesizarea în cazul clipului melodiei „Acele”, cântată tot de Carla’s Dreams.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Fri
13
Sat
10
Sun
11
Mon
5
Tue
5
Arhivă Radio Chișinău