O „Mare curățenie de primăvară” s-a desfășurat în Chișinău, sub conducerea primarului interimar Silvia Radu, cu grebla în mână (FOTO)

  • 31 Martie 2018 19:51
O „Mare curățenie de primăvară” s-a desfășurat în Chișinău, sub conducerea primarului interimar Silvia Radu, cu grebla în mână (FOTO)

O „Mare curățenie de primăvară” s-a desfășurat astăzi, 31 martie, în Chișinău, la inițiativa Primăriei. La acțiunile de salubrizare au participat, în total, peste 10 mii de oameni, potrivit unui comunicat al municipalității.

S-a făcut curat în parcuri, în interiorul curților blocurilor de locuințe, s-au spălat străzile principale ale orașului și s-a strâns gunoiul de pe albia răului Bâc.

De dimineață, primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, alături de voluntari și angajați ai subdiviziunilor și întreprinderilor municipale, a participat la acțiunea de salubrizare din Parcul „Valea Trandafirilor". Pe parcursul zilei, ea a mers în curțile de bloc de pe str. V. Dokuceaev, 2 și bd. Traian, 2/1, acolo unde locatarii blocurilor din preajmă, alături de gestionarii fondului de locuințe, au ieșit să facă curat și să amenajeze curtea comună.

De asemenea, Silvia Radu s-a alăturat celor peste 1000 de muncitori, în mare parte angajați ai întreprinderilor SA „Termoelectrica" și SA „Apă-Canal Chișinău" și a strâns gunoiul de pe albia râului Bâc.

În doar câteva ore, din zonă s-au adunat și au fost evacuate peste 100 de mașini de deșeuri.  

Primăria Capitalei aduce mulțumiri tuturor cetățenilor și ONG-urilor, care s-au implicat activ, alături de angajații serviciilor de salubrizare, în acțiunea de curățenie a orașului Chișinău, în preajma sărbătorilor de Paști. „Ne bucură faptul că inițiativa Primăriei a fost susținută de un număr atât de mare de locuitori ai orașului”, , se arată în comunicat.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău