Ea a primit premiul America Youth Prize pentru talente universitare, promovat de Fundația Italia SUA. Acesta este un premiu național care recunoaște în fiecare an o mie de tineri cu un palmares excelent în universitățile italiene.

Ceremonia de premiere a avut loc recent la Roma, la Camera Deputaților. Stella Di Gleria a absolvit Universitatea din Udine – la Departamentul de Limbi și Literaturi, Comunicare, Educație și Societate (Dill) – cu o diplomă de licență în Limbi și Literaturi Străine și un master în Limbi și Literaturi Europene și Extraeuropene, cu specializare în limbile franceză, spaniolă și română. A devenit doctorandă, magna cum laude, discutând o teză intitulată „Miron Kiropol, poet. Între franceză și română”.

Câștigătorii Premiului Young America sunt selectați de către Fundația Italia SUA prin intermediul bazei de date a universităților italiene, dintre proaspeții absolvenți cu un plan de studii legate de interesele fundației și pe baza mai multor parametri, inclusiv nota de absolvire, vârsta absolvirii, media examenelor, ”curriculum studiorum” și alte evaluări comparative. Nu sunt posibile autocandidaturile.

Pe lângă diplomă, Stella Di Gleria și ceilalți laureați au primit și o bursă completă pentru a participa la programul de masterat online al Fundației în „Leadership pentru relații internaționale și Made in Italy”, condus de Stefania Giannini, director general adjunct al Unesco și fost ministru al Educației, Universității și Cercetării.

Născut la 29 septembrie 1936, la București, Miron Kiropol a debutat cu versuri în 1963 la „Contemporanul”, iar editorial în 1967, cu Jocul lui Adam. S-a stins din viață joi, 18 iunie 2020, la Paris.

A mai scris după debut ”Schimbarea la față” (1968) și ”Rosarium” (1969), ultimul rămas însă nedifuzat și ulterior dat la topit drept represalii pentru că, în septembrie 1968, profitând de o invitație la un colocviu de poezie ce urma să aibă loc în Belgia, Kiropol luase decizia, sub șocul invadării Cehoslovaciei, dar și convins că nimic nu se va schimba în România, să nu se mai întoarcă în țară. Are șansa de a fi sprijinit de personalități precum Pierre Emmanuel sau Vintilă Horia. După un scurt interludiu spaniol, se stabilește definitiv în Franța, la Paris.

Cu trecerea timpului, devine poet și scriitor de limbă franceză, tipărind în anii ’80 șase volume de versuri și în 1991 unul de proză memorialistică foarte specială, poematic-filosofică, Diotima.

A tradus în românește din Eugenio Montale, Cecco Angiolieri, Dino Campana, Salvatore Quasimodo și din lirica olandeză contemporană, iar în franceză din Ion Caraion și Mircea Dinescu.