O expoziție de mărțișoare a fost deschisă la Parlament

  • 26 Februarie 2021 13:00
O expoziție de mărțișoare a fost deschisă la Parlament

Meșteri populari din mai multe regiuni ale țării și copii de la centrele sociale din municipiul Chișinău și-au expus astăzi lucrările la cea de-a doua ediție a târgului de mărțișoare “Primăvara care ne unește”, care a avut loc în incinta Parlamentului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

Prezent la inaugurare, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că sărbătoarea Mărișorului este parte a patrimoniului UNESCO, iar acest lucru înseamnă că tradiția, istoria și cultura noastră este cunoscută în întreaga lume, transmite sursa citată.

Vlad Batrîncea a mulțumit artizanilor care și-au prezentat lucrările  pentru munca, energia și efortul depuse la confecționarea lucrărilor, menționând că ei au adus în clădirea Legislativului  sărbătoarea primăverii.

Deputata Arina Spătaru, organizatoarea târgului, a menționat că ediția din acest an se desfășoară sub sloganul ”Nimeni nu amână primăvara”, prezența artizanilor din zona de nord a țării fiind o premieră a evenimentului.

“Aici la Parlament valoarea noastră națională – Mărțișorul – este pusă în capul mesei”, a spus Arina Spătaru.

La rândul ei, Maria Ciobanu, meșter popular de la Fălești, a îndemnat toată lumea să poarte cu drag mărțișorul, simbol al primăverii.

“Ne mândrim că această tradiție a ajuns în multe țări ale lumii datorită concetățenilor noștri care au luat cu ei, în sufletul lor, tot ce avem mai bun – tradiții și obiceiuri de valoare ”, a spus Maria Ciobanu.

Prima ediție a târgului de mărțișoare “Primăvara care ne unește” a avut loc în primăvara anului trecut.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău