O expoziție de artă letonă are loc în premieră la Muzeul Național de Artă al Moldovei

  • 28 Iulie 2024 11:46
O expoziție de artă letonă are loc în premieră la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Iubitorii de pictură pot vizit gratuit, astăzi, 28 iulie, o expoziție de artă letonă, inaugurată în premieră la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău.

Printre acestea se numără și expoziția „Valdis Bušs - 100 de ani de la naștere”, un eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada Letoniei în țara noastră și Muzeul orașului Jurmala.

Lucrările pictorului Valdis Bušs (1924 - 2014) au fost, pentru mai bine de 50 de ani, parte integrantă a artei letone. Artistul și-a propus ca operele sale să genereze un efect intens asupra privitorului.

Prin lucrările mele, redau viața și binele. Cred că rațiunea va birui pe Pământ, ideile ce exprimă umanitatea vor învinge”, a spus pictorul.

Viața lui Valdis Bušs reflectă, precum o oglindă, soarta națiunii letone din secolul al XX-lea.

S-a născut la 25 iulie 1924 în satul Pokaševa, parohia Viļaka, districtul Abrene, fiind al doilea dintre cei 7 copii ai familiei. Tenacitatea și rezistența specifice fermierului, trăsături moștenite de către artist, i-au fost de folos atât atunci când a terminat liceul în condiții aspre de război (1943), cât și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când și-a făcut serviciul militar în legiune (1943-1944) și în Armata Roșie (1944-1945). La sfârșitul războiului Valdis Bušs avea 21 de ani, a fost rănit în lupte de trei ori și era determinat să se formeze ca artist la Academia de Arte a Letoniei (1945-1950). Cu toate acestea, viața l-a testat din nou. În martie 1949, logodnica artistului Anna Burlacāne a fost deportată în Siberia, împreună cu alți 40 de mii de „dușmani ai poporului”, de către puterea ocupantă a Uniunii Sovietice. Valdis Bušs și-a luat concediu academic pentru „a-și ameliora starea de sănătate”, a urmat-o pe Anna și s-a căsătorit cu ea în Orientul Îndepărtat. Această decizie i-a afectat întreaga sa viață de mai apoi. Căsătoria cu un „dușman al poporului” nu doar l-a împiedicat să-și finalizeze studiile, dar și l-a lipsit de oportunitatea de a participa la viața artistică timp de 20 de ani.

Expoziția este deschisă publicului până pe 01 septembrie.

Mai sunt deschise pentru public Expoziția pictorului Ion Theodorescu-Sion, expoziția „Cyber Island” a artistului Adrian Grecu și Collective Wall - Liminal Marks.

Tradițional, în fiecare duminică a lunii, intrarea la Muzeul Național de Artă al Moldovei din capitală este gratuită.

O expoziție de artă letonă are loc în premieră la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
5
Mon
4
Tue
4
Wed
4

Ultimele știri

Krasnoselski cere intervenția Maiei Sandu în reluarea furnizării gazelor în stânga Nistrului. Care este răspunsul Președinției

Krasnoselski cere intervenția Maiei Sandu în reluarea furnizării gazelor în stânga Nistrului. Care este răspunsul Președinției

Consiliul Concurenței a sancționat două companii care domină piața uleiului din Republica Moldova. Amenzile depășesc suma de 192 milioane de lei

Consiliul Concurenței a sancționat două companii care domină piața uleiului din Republica Moldova. Amenzile depășesc suma de 192 milioane de lei

Președintele Curții de Apel Nord va conduce Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul CSM

Președintele Curții de Apel Nord va conduce Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul CSM

Opera Națională din București susține un concert la Chișinău, cu sprijinul ICR „Mihai Eminescu” și al Ambasadei Române. Radio Chișinău este partener media

Opera Națională din București susține un concert la Chișinău, cu sprijinul ICR „Mihai Eminescu” și al Ambasadei Române. Radio Chișinău este partener media

Standul Republicii Moldova de la târgul „Green Week” din Germania a fost vizitat de mai mulți oficiali europeni: „Vom continua să vă susținem pentru a dezvolta o agricultură aliniată la standardele europene”

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care se află sau vor să meargă în Sicilia. Este anunțat Cod roșu

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care se află sau vor să meargă în Sicilia. Este anunțat Cod roșu

Experți: „Autoritățile ar trebui să comunice în mod special cu anumite segmente ale populației, vulnerabile la dezinformarea rusă, pentru a avansa pe calea integrării europene”

Experți: „Autoritățile ar trebui să comunice în mod special cu anumite segmente ale populației, vulnerabile la dezinformarea rusă, pentru a avansa pe calea integrării europene”

Energia electrică necesară malului drept al Nistrului este asigurată pentru ziua de mâine. Energocom: „Prognoza de consum arată o scădere cu 7%”

Energia electrică necesară malului drept al Nistrului este asigurată pentru ziua de mâine. Energocom: „Prognoza de consum arată o scădere cu 7%”

Alexandru Flenchea, despre refuzul reprezentanților Tiraspolului de a discuta cu Chișinăul: „Fac exact jocul Rusiei, joc în care este vizată țara noastră, atât malul stâng, cât și cel drept al Nistrului”

MAE de la București, după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian al României: „Respectarea suveranității, securității și păcii sunt obligații pe care Rusia le încalcă în mod sistematic și neprovocat”

Arhivă Radio Chișinău