O escadrilă de avioane de vânătoare americane F-16 se mută din Germania în România
-
11 Februarie 2022 19:11
Comandamentul european al aviației militare a SUA, cu sediul în Germania, a anunțat vineri că o escadrilă de avioane de vânătoare F-16 va fi mutată din această țară în România, transmite AFP.
Comunicatul US Air Force nu a precizat numărul de avioane care urmau să aterizeze la baza aeriană de la Fetești, România.
Efectivele aeriene americane se vor alătura celor italiene deja desfășurate la baza respectivă și „vor colabora strâns cu aliații din regiunea Mării Negre pentru a întări securitatea regională în această perioadă de tensiuni provocate de desfășurarea militară rusă în apropierea Ucrainei”, a comunicat comandamentul, potrivit Agerpres.
Principala misiune a avioanelor F-16 va fi protejarea spațiului aerian al NATO în apropierea Crimeei, teritoriu ucrainean anexat de Rusia în 2014.
Joi, US Air Force anunțase sosirea în Regatul Unit a unor bombardiere strategice B-52, pentru manevre "prevăzute de mai multă vreme", iar US Navy - marina militară a SUA - a făcut cunoscută prezența în teatrul european a patru distrugătoare, care vor sprijin Flota a 6-a americană.
Președintele american Joe Biden a trimis circa 3.000 de militari în Germania, Polonia și România pentru a consolida flancul estic al NATO, în fața pericolului unei invazii ruse în Ucraina, care pare tot mai ridicat. El urma să participe începând de la ora 16.00 GMT (18.00 ora României) la o videoconferință cu mai mulți lideri europeni - cancelarul german, Olaf Scholz, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul britanic, Boris Johnson, omologul său canadian, Justin Trudeau, cel italian, Mario Draghi, președintele român, Klaus Iohannis, cel polonez, Andrzej Duda, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.
Rusia efectuează în prezent exerciții militare comune cu Belarusul, pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în apropierea frontierei cu Ucraina. În vecinătatea Ucrainei sunt acum concentrați circa 100.000 de militari ruși.
Moscova susține că nu are intenția de a invada Ucraina, iar Occidentul își contină eforturile diplomatice occidentale pentru evitarea unui astfel de scenariu.