O delegație a Parlamentului European, din care fac parte și doi eurodeputați români, efectuează o vizită în R. Moldova
-
30 Martie 2022 18:08
O delegație la nivel înalt formată din zece eurodeputați, condusă de vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe Urmas Paet (Renew Europe) și de președinta Subcomisiei pentru securitate și apărare, Nathalie Loiseau, va efectua o vizită de informare în Republica Moldova în perioada 31 martie - 2 aprilie, informează un comunicat al Parlamentului European.
În timpul vizitei, eurodeputații vor observa situația de pe teren din Republica Moldova în legătură cu fluxul de refugiați din Ucraina. Aceștia vor fi alături de autoritățile moldovene pentru a transmite solidaritatea europeană unanimă cu cetățenii moldoveni și vor anunța, în numele Parlamentului European, inițiative concrete de sprijinire a democrației, scrie Agerpres.
Peste 300.000 de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, punând o presiune puternică asupra autorităților și resurselor țării. Republica Moldova a depus recent o cerere oficială de aderare la UE.
Delegația Parlamentului se va întâlni, printre alții, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu parlamentari, precum și cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
Din delegație mai fac parte Siegfried Mureșan (PPE, România), Evin Incir (S&D, Suedia), Dragoș Tudorache (Renew Europe, România), Susanna Ceccardi (ID, Italia) și Anna Fotyga (ECR, Polonia), potrivit sursei citate.
Joi, 24 martie, Parlamentul European a convenit să furnizeze Moldovei 150 de milioane de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanțare externă. În cursul aceleiași sesiuni plenare, eurodeputații au aprobat, de asemenea, sprijinul operațional acordat de Frontex acestei țări, inclusiv la frontierele sale cu Ucraina.