O casă din Roma Antică a fost redeschisă în Herculaneum, după 36 de ani

  • 24 Octombrie 2019 19:25
O casă din Roma Antică a fost redeschisă în Herculaneum, după 36 de ani

Una dintre cele mai frumoase case din Roma Antică, ce a fost îngropată sub tone de cenușă în urma erupției vulcanului Vezuviu, în anul 79 d.Hr., a fost redeschisă publicului după 36 de ani de când a fost închisă din cauza stării avansate de degradare, informează joi Reuters, preluat de Agerpres.

Utilizând tehnici inovatoare, o echipă de restauratori a salvat opera de artă somptuoasă din așa-numita Casa Bicentenarului (Casa del Bicentenario), o clădire cu două etaje din Herculaneum care, la fel ca faimosul cartier Pompeii din vecinătate, a fost devastată de vulcanul din apropiere.

Casa a fost descoperită în anul 1938, iar numele său a fost inspirat de aniversarea a 200 de ani de la începerea excavațiilor care au condus la dezvăluirea existenței orașului demult pierdut.

''Este o bijuterie în acest sit, iar deschiderea sa de astăzi reprezintă cu adevărat o ocazie minunată pentru întreaga renaștere a sitului și pentru această piesă de patrimoniu, unică în lume'', a declarat Leslie Rainer, expertă la Getty Conservation Institut, care a ajutat la realizarea proiectului.

Ruinele Herculaneum, un oraș mult mai mic decât Pompeii, sunt mai dense și mai bine conservate, deoarece au fost acoperite de o masă mult mai groasă de cenușă, care i-a descurajat pe hoți. De asemenea, a fost un loc mai înstărit, lucru reflectat de rămășițele uimitoare.

Casa Bicentenarului a fost locuința lui Gaius Petronius Stephanus și a soției acestuia, Calantonia Themis. A fost una dintre cele mai frumoase case particulare din oraș, cu podele din mozaic bine conservate și fresce ce înfățișează scene mitologice și motive arhitecturale și animale.

Casa avea ieșire la strada principală din Herculaneum, iar intrarea era dotată cu un grilaj glisant din lemn, care a supraviețuit infernului provocat de vulcan.

 ''Are 2.000 de ani. Este unică prin decorațiile sale delicate'', a precizat Domenico Camardo, arheolog-șef în cadrul Proiectul de Conservare Herculaneum.

La fel ca multe locuințe din Pompeii, Casa Bicentenarului a suferit de pe urma multor ani de administrare defectuoasă și delapidare, care au dus la închiderea clădirii în 1983, când a fost declarată instabilă.

''S-a închis... din cauza degradării și a neglijării, acestea nefiind cauzate de ceva traumatizant precum un război civil sau un cutremur. Doar de simplul eșec al sistemului public (care a eșuat) în a face întreținerea zilnică'', a spus Jane Thompson, care supraveghează Proiectul de Conservare Herculaneum.
 

O restaurare anterioară a făcut mai mult rău decât bine acoperind frescele cu un material menit să protejeze culorile și imaginile, dar care a contribuit în cele din urmă la degradarea lor.

Echipa de restauratori a elaborat o modalitate de a elimina în condiții de siguranță furnirul dăunător și de a salva lucrările de artă antică aflate dedesubt.

''A fost o ocazie de a dezvolta materiale noi, inovatoare și metode de conservare ce pot fi utilizate în sit și în alte părți", a spus Rainer adăugând că și alte fresce din sit au fost acoperite cu același înveliș dăunător. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău